Normele specifice de protectie a muncii sunt reglementari cu aplicabilitate nationala care cuprind prevederi minimal obligatorii pentru desfasurarea principalelor activitati din economia nationala, in conditii de protectie a muncii.

Respectarea continutului acestor prevederi nu absolva persoanele juridice si fizice de raspundere pentru prevederea si asigurarea oricaror altor masuri de protectie a muncii, adecvate conditiilor concrete de desfasurare a activitatii respective.

Normele specifice de protectie a muncii, fac parte dintr-un sistem unitar de reglementari privind asigurarea securitatii si sanatatii in munca, sistem compus din:

• Norme generale de protectie a muncii, care cuprind prevederi de protectie si medicina muncii general valabile pentru orice activitate;
• Norme specifice de protectie a muncii, care cuprind prevederi de protectie a muncii specifice unor anumite activitati sau grupe de activitati, detaliind prin acestea prevederile Normelor generale de protectie a muncii.

Prevederile tuturor acestor norme specifice se aplica cumulativ si au valabilitate nationala, indiferent de forma de organizare sau proprietate a persoanei fizice sau juridice in care se desfasoara activitatea pe care o reglementeaza.

Structura sistemului national de norme specifice de protectie a muncii urmareste corelarea prevederilor normative cu pericolele specifice uneia sau mai multor activitati si reglementarea unitara a masurilor de protectie a muncii pentru activitati caracterizate prin pericole comune.

Structura fiecarei norme specifice de protectie a muncii are la baza abordarea sistemica a aspectelor de protectie a muncii – practicata in cadrul Normelor generale – pentru orice proces de munca.

Conform acestei abordari, procesul de munca este tratat ca un sistem, compus din urmatoarele elemente ce interactioneaza:

Executantul – omul implicat nemijlocit in executarea sarcinii de munca.

Sarcina de munca – totalitatea actiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de productie si in anumite conditii de mediu, pentru realizarea scopului procesului de munca.

Mijloace de productie – totalitatea mijloacelor de munca (instalatii, utilaje, masini, aparate, dispozitive, unelte etc.) si a obiectelor muncii (materii prime, materiale) care se utilizeaza in procesul de munca.

Mediul de munca – ansamblu conditilor fizice, chimice, biologice si psiho-sociale in care, unul sau mai multi executanti isi realizeaza sarcina de munca.

Reglementarea masurilor de protectie a muncii in cadrul normelor specifice de protectie a muncii, vizand global desfasurarea uneia sau a mai multor activitati in conditii de protectie a muncii, se realizeaza prin tratarea tuturor aspectelor de asigurare a protectiei muncii, la nivelul fiecarui element al sistemului, executant – sarcina de munca – mijloace de productie – mediul de munca propriu proceselor de munca din cadrul activitatilor care fac obiect de reglementare.

Prevederile sistemului national de reglementari normative pentru asigurarea protectiei muncii, constituie alaturi de celelalte reglementari juridice referitoare la securitatea si sanatatea in munca, baza pentru:

• activitatea de conceptie a echipamentelor tehnice si a tehnologiilor;
• autorizarea functionarii unitatilor;
• instruirea salariatilor cu privire la protectia muncii;
• cercetarea accidentelor de munca si stabilirea cauzelor si a responsabilitatilor.

Norma specifica de protectie a muncii pentru alpinism utilitar se va aplica, de la caz la caz, in functie de domeniu de activitate, cumulat cu normele specifice de protectie a muncii ale celorlalte activitati desfasurate in domeniul respectiv.

De asemenea, aplicarea Normei specifice de protectie a muncii pentru alpinism utilitar trebuie sa se faca complementar cu specificatiile standardelor de securitate a muncii, de referinta, in domeniul de activitate abordat.

1. Prevederi generale

Continut

Art. 1. – Normele specifice de protectie a muncii pentru alpinism utilitar cuprind prevederi si reglementari pentru prevenirea accidentelor de munca si/sau a imbolnavirilor profesionale in conditiile de lucru la inaltime executat cu tehnici specifice alpinismului utilitar.

Scop

Art. 2. – Scopul prezentelor norme este eliminarea sau diminuarea pericolelor de accidentare si/sau imbolnavire profesionala existente in cadrul lucrarilor de alpinism utilitar, precum si in timpul accesului la, si de la locul de munca amplasat la inaltime.

Domeniu de activitate

Art. 3. – Prevederile prezentelor norme au caracter national si se aplica tuturor persoanelor juridice si fizice care desfasoara activitati in locuri de munca situate la inaltime utilizand procedee tehnice si echipamente specifice alpinismului si speologiei, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social si/sau de modul lor de organizare.

Art. 4. – (1) Prevederile prezentelor norme se aplica cumulativ cu prevederile Normelor generale pentru protectia muncii.

(2) Pentru activitatile nespecificate sau auxiliare alpinismului utilitar se vor aplica prevederile normelor specifice conexe, prezentate in Anexa 1.

Revizuirea normelor

Art. 5. – Prezentele norme se vor revizui periodic si vor fi modificate, ori de cate ori este necesar, ca urmare a schimbarilor de natura legislativa, tehnica, survenite la nivel national, la nivelul persoanelor juridice sau fizice sau la nivelul proceselor de munca.

2. Prevederi comune tuturor activitatilor de alpinism

2.1. Selectia

Art. 6. – Operatorii angajati pentru executarea unor lucrari de alpinism utilitar, trebuie sa fie selectionati astfel ca sa indeplineasca simultan, urmatoarele conditii minime:

1. a) sa fi implinit varsta de 18 ani la data angajarii;
2. b) sa aiba o stare de sanatate corespunzatoare, aptitudini si capacitati neuropshice verificate si atestate in urma unui examen medical;
3. c) sa nu depaseasca varsta de 35 de ani, care se poate decala la 45 de ani, in urma avizului medical de specialitate;
4. d) sa posede o experienta de mers si de orientare pe munte de minimum 2 ani.

Art. 7. – Participarea la lucrari este permisa numai dupa ce operatorul a absolvit cursul de specialitate de minimum 7 zile pentru tipul respectiv de lucrari.

2.2. Instruirea personalului

Art. 8. – Instruirea de specialitate care include si instructajul de securitate a muncii, se face esalonat, in conformitate cu “Indicatorul de calificare pentru operatorii alpinisti interventie”, cod 00.01.06, aprobat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si cu prevederile Normelor generale de protectie a muncii.

Art. 9. – In cazul lucrarilor desfasurate pe baza unor tehnologii complexe (de exemplu: expertizari de constructii industriale, lucrari de demolare, montarea/demontarea unor instalatii tehnologice complexe etc.), instructajul de protectie a muncii trebuie efectuat in cazul fiecarei tehnologii, la modificarea acestei tehnologii, in corelare cu conditiile concrete in care se aplica tehnologia respectiva sau ori de cate ori se modifica conditiile de munca.

Art. 10. – Operatorii nu vor fi admisi la lucrarile de alpinism utilitar daca la instructajul de specialitate, inclusiv cel de protectie a muncii si PSI, nu au dovedit ca si-au insusit toate prevederile tehnice si de protectie a muncii corespunzatoare tuturor operatiilor si fazelor ce compun tehnologia aplicata.

2.3. Incadrarea si repartizarea personalului la locurile de munca

Art. 11. – Operatorii angajati pentru lucrari de alpinism utilitar, ca si personalul cu alte calificari de baza care aplica procedee si tehnici de alpinism utilitar pentru operatiunile ajutatoare (de deplasare si de stationare in pozitia de lucru) trebuie sa indeplineasca toate conditiile prevazute la Art. 6. si 8.

Art. 12. – Pentru repartizarea operatorilor la locurile de munca amplasate la inaltime, cu specific de alpinism utilitar, se va tine cont de:

1. a) calificarea profesionala;
2. b) pregatirea tehnica de specialitate;
3. c) aptitudini, experienta, capacitate fizica si neuropsihica in domeniul mersului pe munte, al lucrului la inaltime si al specializarii in anumite lucrari sau operatii;
4. d) starea de sanatate si de odihna, in momentul inceperii activitatii.

Art. 13. – Persoanele care urmeaza perioada de selectie si operatorii alpinisti care au categoria I-a de specializare pot participa la lucrari la inaltime cu tehnologii curente (respectand Normele specifice lucrului la inaltime) si in calitate de secunzi sau participanti la lucrarile de alpinism utilitar, caz in care este obligatorie asigurarea de sus.

Inaltimea locului de munca fata de baza de referinta naturala sau artificiala (regrupare), nu trebuie sa depaseasca, in aceste cazuri, 40 m.

Art. 14. – Repartizarea operatorilor alpinisti cu pregatire superioara se va face conform cu prevederile “Indicatorului de calificare” pentru categoria respectiva, ale Normei generale de protectie a muncii si conditiile concrete de la locul de munca.

Art. 15. – In cazul lucrarilor de alpinism utilitar deosebit de complexe, cum ar fi interventiile in scopul salvarii de la inaltime, al expertizarilor sau reparatiilor unei avarii, operatorii alpinisti se repartizeaza numai in baza unui program elaborat de catre conducatorul lucrarilor.

Art. 16. – Echipa de alpinism utilitar trebuie formata din cel putin doi operatori din care unul desemnat a fi sef de echipa, iar altul loctiitorul acestuia.

Art. 17. – Se admite, in special in conditiile de iarna, ca echipa formata din 4 operatori sa se deplaseze sau sa lucreze in grupe de cate doi, dar nu la distanta mai mare de limita vederii.

Art. 18. – In alpinismul utilitar este interzisa deplasarea sau lucrul individual (solitar).

Art. 19. – In caz de forta majora (accident, calamitate sau avarie) se admite deplasarea individuala a unui operator, in scopul salvarii celorlalti membrii ai echipei de lucru. Acest operator trebuie sa aiba asupra sa mijloace de comunicare – semnalizare (radio, lanterne etc.) in stare de functionare.

Art. 20. – Fiecare echipa de alpinism utilitar trebuie condusa, controlata si supravegheata in permanenta de un sef de echipa numit prin decizia conducatorului lucrarii sau, in lipsa acestuia, de catre un loctiitor, numit de asemenea prin decizie.

Art. 21. – Seful de echipa sau loctiitorul acestuia trebuie sa repartizeze operatorii, pe toata durata programului de lucru, in functiile de cap la coarda, secund si participanti. Rolul operatorilor in cadrul echipei se poate schimba de-a lungul ciclurilor de lucru, cu conditia ca durata lucrului la inaltime, pentru fiecare operator, sa nu fie mai mare de 6 ore/schimb.

Daca conditiile de lucru (noxe, factori de mediu etc) sunt deosebit de grele, durata schimbului de lucru se va reduce in mod corespunzator.

Art. 22. – Daca seful de echipa constata ca un operator se afla in imposibilitatea indeplinirii in conditii de maxima siguranta a sarcinilor de munca care i-au fost incredintate, el are obligatia de a-i repartiza o activitate mai sigura sau mai putin obositoare.

Art. 23. – In cazul indisponibilitatii (accidentarii) sefului de echipa si/sau a loctiitorului acestuia, sarcinile sale vor fi preluate de cel mai competent si experimentat operator, pentru asigurarea intreruperii lucrului fara pericole de accidentare.

Art. 24. – Daca seful de echipa constata ca echipa nu poate executa in siguranta sacina de munca (din cauza unor conditii periculoase aparute in zona de lucru, al unor factori de mediu deosebit de gravi etc.), are obligatia de a intrerupe imediat lucrul si a pune echipa in siguranta prin adapostire, retragere, bivuacare etc. dupa caz. Daca oprirea sau retragerea mentine echipa intr-o stare periculoasa, seful de echipa trebuie sa solicite ajutor din exterior, printr-un mijloc prevazut in tehnologie (plan tactic sau program de lucru).

Art. 25. – Pregatirea si repartizarea operatorilor alpinisti trebuie facuta in asa fel incat, in orice moment, fiecare operator sa fie apt sa se autosalveze sau sa-si salveze un coechipier, dintr-o situatie dificila (cadere in coarda, ranire etc).

In acest scop, echipa trebuie sa dispuna, la baza de plecare si/sau regrupare, de echipamente de rezerva, trusa de prim ajutor, echipamente de bivuac, alimente, apa de rezerva si altele, dupa caz.

Art. 26. – Toti operatorii alpinisti care lucreaza la inaltime vor fi supusi examenului medical periodic, la intervalul si examinarile clinico-functionale stabilite de Ministerul Sanatatii, in functie de caracteristicile locului de munca amplasat la inaltime.

Art. 27. – Persoana juridica care angajeaza este obligata sa elibereze operatorilor care solicita angajarea “Fisa medicala de angajare tip”, emisa de catre Ministerul Sanatatii in care va preciza locul de munca in care isi va desfasura activitatea operatorul, iar medicul va aviza, in urma examinarii, daca operatorul poate fi incadrat sau nu in acel loc de munca.

Art. 28. – Avizul medical la incadrare se da numai de medic (al persoanei juridice care angajeaza sau al circumscriptiei teritoriale) pe baza examenelor clinico-functionale si de laborator.

Art. 29. – Examenele medicale periodice trebuie sa aiba drept scop:

1. a) depistarea precoce si prevenirea agravarii unor afectiuni neprofesionale;
2. b) urmarirea adaptarii neuropsihice a operatorilor.

2.4. Dotarea cu echipamente individuale de protectie (EIP)

Art. 30. – Operatorii care lucreaza in conditii de alpinism utilitar, indiferent de domeniul de activitate, trebuie sa poarte echipament individual de protectie (EIP), specific eliminarii pericolului caderii in gol sau al alunecarii pe o panta inclinata.

Art. 31. – Stabilirea componentei EIP pentru alpinism utilitar, precum si acordarea acestuia se vor face in functie de domeniul de activitate, complexitatea tehnologiei aplicate, specificul conditiilor de munca si de prevederile Normativului – cadru de acordare a echipamentului de protectie si a echipamentului de lucru, elaborat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Art. 32. – Este interzisa utilizarea EIP care nu sunt realizate si certificate in conformitate cu standardele si normativele de echipamente de protectie, in vigoare.

Art. 33. – EIP specific eliminarii pericolului caderii in gol, respectiv al alunecarii pe o panta inclinata, trebuie suplimentat, de la caz la caz, cu EIP pentru combaterea celorlalte pericole de accidentare si/sau imbolnavire profesionala posibile la locul de munca aflat la inaltime, (electrocutari, intoxicatii etc.) in functie de domeniul de activitate.

Art. 34. – Operatorii sunt obligati sa foloseasca EIP pe timpul lucrului, precum si pe itinerariu de intrare si retragere la/de la locul de munca, sa-l intretina si pastreze in bune conditii, conform instructiunilor de utilizare ale echipamentului respectiv.

Casca de protectie

Art. 35. – Pentru alpinismul utilitar, indiferent de domeniul de activitate, este obligatorie purtarea castii de protectie.

Art. 36. – Cand temperatura aerului este scazuta, casca de protectie trebuie purtata peste un capison calduros.

Art. 37. – Inainte de inceperea deplasarii sau a lucrului, este obligatorie verificarea de catre operator a integritatii castii de protectie, a sistemului de amortizare, a posibilitatilor de reglare a acestuia si a curelelor de prindere.

Art. 38. – Este interzisa folosirea castii de protectie daca aceasta prezinta sparturi, fisuri, gauri ale carcasei sau deteriorari ale sistemului de amortizare. Casca defecta va fi scoasa imediat din uz.

Centura de siguranta

Art. 39. – Pentru lucrarile de alpinism utilitar, purtarea centurilor de siguranta este obligatorie, daca masurile integrate de amenajare si dotare a locului de munca nu elimina pericolul caderii.

Art. 40. – Centura de siguranta trebuie purtata si pe itinerariu de intrare sau retragere la/de la locul de munca, daca conditiile de munca sau de mediu impun aceasta; tipul de centura si componentele sale trebuie sa corespunda domeniului respectiv de activitate.

Art. 41. – Centura de siguranta trebuie folosita fie ca mijloc de sprijin al corpului, fie ca mijloc de protectie prin suspendare impotriva caderii sau alunecarii, fie ca mijloc de oprire a accesului intr-o zona periculoasa. Este interzis a se folosi centura de siguranta pentru alte functii de protectie decat cele pentru care a fost proiectata. Legarea corzii la centura se face direct, utilizand unul sau doua noduri Opt.

Art. 42. – Operatorul are obligatia de a verifica inainte de utilizare centura de siguranta si accesoriile acesteia. Vizual se examineaza cusaturile, cataramele de reglare, urmarind in mod special trecerea a treia oara a chingii de reglare prin catarama.

Art. 43. – Este interzisa utilizarea centurilor de siguranta care:

1. a) prezinta rupturi, pete, destramari, catarame defecte, coroziuni ale pieselor metalice, rosaturi, arsuri, taieturi etc.;
2. b) nu mai respecta conditiile de garantie stabilite de catre producator.

Art. 44. – Centurile de siguranta, lonjele si carabinierele trebuie pastrate la loc uscat, lipsit de noxe sau temperaturi extreme, respectand instructiunile producatorului.

2.5. Pregatirea activitatilor

Art. 45. – Toate procesele de munca si activitatile de alpinism utilitar, care fac obiectul acestei norme se stabilesc, respectand urmatoarele etape:

1. a) Documentarea

In acesta etapa, specialistul care proiecteaza o activitate de alpinism utilitar, impreuna cu seful de echipa, eventual cu membrii cei mai competenti ai echipei, studieaza datele teoretice referitoare la activitatea propusa:

– harti, schite, desene si detalii tehnice etc.

– date si informatii, scrise sau orale, de ultima ora, referitoare la pericolele care exista sau pot aparea in viitorul apropiat, la locul de munca respectiv;

– date privind zonele apropiate si posibilitati de retragere, salvare si prim ajutor;

– date privind alte echipe care lucreaza in zona respectiva sau invecinata;

– prognozele meteo pentru perioada prevazuta in proiectul de program.

Toata aceasta documentare sta la baza deciziei conducerii unitatii, daca posibilitatile umane, tehnice, materiale si de timp ale echipei permit executarea, in deplina siguranta a lucrarii.

1. b) Proiectarea procesului de munca

Executantul proiectului tehnologic (plan tactic, program sau regulament, dupa caz), avand in vedere cerintele si posibilitatile mentionate la pct. a), esaloneaza toate operatiile si fazele necesare desfasurarii lucrarii, optimizand:

– protectia muncii;

– productivitatea muncii (ritmul sau viteza de deplasare), implicit si pretul de cost;

– ergonomia muncii.

1. c) Pregatirea tehnica, fizica si psihica

Conducatorul lucrarii are obligatia de a asigura toate conditiile pentru pregatirea tehnica si fizica fiecarui membru al echipei de alpinism utilitar, in special in cazul in care au existat perioade de pauza, sau dimpotriva, de suprasolicitare. In aceste sedinte de pregatire se reface conditia fizica strict necesara desfasurarii lucrarii viitoare, se imbunatatesc si se testeaza procedeele tehnice de specialitate si calitatile psihice individuale.

1. d) Pregatirea materiala

In concordanta cu necesitatile tehnologiei de lucru, echipa trebuie dotata cu toate echipamentele de protectie individuala si colectiva si cu echipamentele de lucru necesare, a caror utilizare trebuie insusita, exersata si testata in cadrul sedintelor de pregatire esalonate, inaintea inceperii lucrarilor.

2.6. Studierea conditiilor locale

Art. 46. – Inainte de intrarea in zona de lucru, echipa de alpinism utilitar trebuie sa efectueze direct, cat mai obiectiv si detaliat recunoasterea conditiilor locale din acest spatiu, luand urmatoarele masuri:

1. a) studierea si protectia zonelor periculoase, de la baza inferioara, superioara si din laturile spatiului desemnat ca zona de lucru;

Ca zona periculoasa este desemnata o suprafata circulara, cu centrul in punctul de lucru, la baza si la partea superioara a obiectivului si cu raza egala cu:

R1=H/10 -in cazul in care peretele este surplombat sau vertical, nu exista obstacole care pot ricosa eventualele obiecte cazute si vantul are viteza sub 2m/s;

R2=H/5 -in cazul in care peretele este oblic sau prezinta anexe care pot devia obiectele cazute, iar vantul are viteza sub 5m/s;

R3=H/3 -In cazul R2, in plus exista un curent de aer cu viteza pana la 10 m/s, in directia cea mai defavorabila.

Zonele periculoase se ingradesc cu corzi, panouri, sau alte mijloace care sa avertizeze si sa opeasca intrarea altor persoane in acest spatiu.

1. b) studierea si identificarea conditiilor de mediu din zona de lucru: temperatura, umiditate, starea zapezii, portiuni cu gheata, zone friabile, pamantoase etc. si marcarea traseului optim de deplasare;
2. c) studierea eventualelor noxe existente, sau posibil sa apara in timpul lucrului si prevederea unor masuri adecvate pentru eliminarea sau diminuarea efectelor lor;
3. d) dispunerea unuia sau mai multor observatori, in afara zonei periculoase, in scopul protectiei echipei de lucru sau a altor persoane care se pot expune unor pericole, prin deplasarea sau stationarea in apropierea zonei periculoase a obiectivului;
4. e) preluarea unui proces verbal, de la proprietarul obiectivului, a zonei de lucru, pe o perioada si in conditii strict precizate si de comun acord;
5. f) inalizarea fisei tehnologice de lucru, cu detalii tehnice si instructiuni de protectie a muncii adaptate la conditii concrete de lucru si semnarea ei de catre beneficiar;
6. g) instruirea si testarea finala, la fata locului, a executantilor si semnarea fisei tehnologice de lucru si a fiselor individuale de protectie a muncii.

Art. 47. – In cazul in care vantul prezinta o viteza mai mare de 10 m/s, respectiv 36 km/h, lucrarea de alpinism utilitar nu se incepe, respectiv se intrerupe, daca acest pericol intervine in timpul lucrului.

Art. 48. – Operatiunile pregatitoare, mentionate la Art. 46. pct. a) – g), se repeta la fiecare intrare in schimbul de lucru sau ori de cate ori se constata pericole care pot afecta securitatea echipei, fiind necesara completarea sau modificarea tehnologiei de lucru.

Art. 49. – Modificarea tehnologiei de lucru se va face numai cu acordul proiectantului procesului tehnologic, mai putin operatiile de salvare si prim ajutor, care se initieaza si se conduc direct de catre seful de echipa.

Art. 50. – Conducerea unitatii si seful de echipa trebuie sa studieze si conditiile de deplasare spre si de la locul de munca, prevazand un itinerar cat mai putin expus la pericole si mijloace de transport si de protectie a muncii adecvate.

2.7. Organizarea locului de munca si desfasurarea lucrarilor

Art. 51. – La intrarea in zona de lucru, operatorii alpinisti, sub indrumarea si controlul direct al sefului de echipa, au obligatia de a aplica in practica prevederile tehnologiei de lucru si cunostintele de protectie a muncii dobandite cu ocazia instruirilor.

Art. 52. – Pentru organizarea locului de munca sunt obligatorii urmatoarele etape:

1. a) se organizeaza baza de plecare, stabilind sau plantand punctele fixe de autoasigurare, pozitia operatorilor, locul de depozitare al echipamentelor si materialelor si posibilitatile de comunicare si semnalizare dintre operatori (vizuala, sonora, radio sau combinata);
2. b) se executa controlul cantitativ si calitativ al echipamentelor de protectie;
3. c) se executa echiparea completa sau partiala a operatorilor cu echipamente de protectie, comune sau individuale si cu echipamente de lucru;
4. d) se desemneaza ordinea in echipa; se numeste capul de coarda, ca fiind cel mai bine pregatit si experimentat operator al echipei, secundul care il asigura si ceilalti echipieri;
5. e) se executa legarea in coarda dinamica, folosind legarea directa cu nodul Opt;
6. f) capul de coarda preia echipamentele necesare asigurarii intermediare, eventual si cele necesare amenajarii primei regrupari si incepe executarea primei operatii.

Art. 53. – In timpul deplasarii unui operator, la verticala acestuia nu trebuie sa stationeze, sa lucreze sau sa se deplaseze alt operator.

Art. 54. – In lungimile de coarda cu dificultate, nu este permis mersul concomitent pe aceeasi verticala; mersul concomitent al mai multor operatori, este permis numai in zonele de creasta, pe vaile alpine sau pe traversari, cu maximum gradul I de dificultate, in care nu exista conditii de a efectua regrupari si asigurari intermediare sigure.

Art. 55. – Capul de coarda se va asigura intermediar la puncte fixe, cu o rezistenta de minimum 25 KN, dispuse la distanta care sa asigure un factor de cadere cel mult egal cu 1.

2.7.1. Prevederi de baza privind catararea libera

Art. 56. – Procedeele tehnice si regurile de baza ale catararii libere se aplica indiferent de directia de catarare si de modul de asigurare: nelegat in coarda, legare si asigurare statica sau dinamica.

Art. 57. – La stabilirea traseului de catarare, operatorul trebuie sa aiba in vedere:

– ocolirea zonelor periculoase (friabile, umede, cu gheata, pamant, iarba, ulei etc.);

– alegerea unor prize corespunzatoare (rezistente la rupere, curate, de marime si forma convenabila, amplasate judicios etc.).

Art. 58. – In orice moment al catararii, operatorul trebuie sa aiba sprjin in cel putin trei puncte fixe si sigure, alternand mutarea unei maini, cu cea a unui picior.

Art. 59. – Prizele trebuie verificate, din punctul de vedere al rezistentei lor si curatate de eventualele impuritati, inainte de utilizare; ele trebuie sa formeze un triunghi.

Art. 60. – Genunchii si coatele nu se folosesc la sprijin.

Art. 61. – Coborarea pasajelor dificile se face cu fata la perete, privind printre picioare sau lateral.

Art. 62. – Inaintea unui pasaj extrem, varful degetelor si al talpii bocancului se curata, eventual se pudreaza cu oxid de magneziu.

Art. 63. – In situatiile in care catararea se face in conditii de vant in rafale, operatorul trebuie sa acorde o atentie sporita echilibrului sau.

Art. 64. – Prizele de mana trebuie folosite pentru sprijin si mai putin pentru apucare sau tractiune.

Art. 65. – Toate procedeele si regulile de catarare trebuie strict individualizate si aplicate in practica in functie de calitatile somatice, greutatea, pregatirea tehnica, fizica si psihica ale operatorului.

Art. 66. – Capul de coarda nu trebuie sa execute, in timpul deplasarii sale, nici o operatie de baza (in afara celor legate de securitatea si salvarea echipei), care se poate face de catre secunzi.

Art. 67. – Daca pe parcursul lungimii, capul de coarda intalneste muchii ascutite, care pot cauza taierea corzii in caz de cadere, trebuie luata una din urmatoarele masuri:

– se ocoleste zona periculoasa;

– se dirijeaza coarda pentru a nu avea posibilitatea unui contact cu muchiile ascutite;

– se protejeaza muchia cu ajutorul unor materiale sau dispozitive de protectie specifice;

– se folosesc doua corzi dinamice;

– se rotunjeste muchia prin polizare sau spargere cu ciocanul.

2.7.2. Prevederi de baza pentru asigurari si autoasigurari

Art. 68. – In toate lucrarile executate cu tehnologii de alpinism utilitar, legarea in coarda trebuie obligatoriu insotita de autoasigurarea operatorilor in regrupare si de asigurarea intermediara a capului de coarda.

Art. 69. – Prima operatie pe care o executa operatorul la ajungerea in regrupare si ultima, la parasirea ei, trebuie sa fie autoasigurarea.

Art. 70. – Fiecare component al echipei trebuie sa fie autoasigurat individual de cel putin un punct de ancorare.

Art. 71. – Asigurarea capului de coarda trebuie sa se faca dinamic, folosind un dispozitiv de franare adecvat conditiilor de lucru.

Art. 72. – Lungimea de franare se va corela cu situatia reala existenta in locul de munca, astfel:

– mai mare, in cazul ascensiunilor pe timp de iarna, rezultand o franare dinamica;

– medie, pentru traseele de mica dificultate, cu puncte de asigurare intermediara mai rare;

– mai mica, (apropiata de asigurarea statica), in traseele artificiale.

Art. 73. – In cazul primei lungimi de coarda sau a unor regrupari mari, in care pericolul lovirii de sol, de regrupare sau de alt obiect proeminent, este foarte mare, asigurarea capului de coarda trebuie sa se faca static.

Art. 74. – Asigurarile dinamice trebuie executate folosind manusi de protectie, corespunzator procedeului de asigurare utilizat, atat la capul de coarda, cat si la secunzi sau participanti.

Art. 75. – Lungimea de coarda se alege astfel incat sa se asigure rezerva de coarda pentru franare dinamica pe tot parcursul ei.

Art. 76. – In cazul plecarii de pe sol sau de pe o grupare larga, pentru a exclude pericolul lovirii de aceasta, trebuie prevazuta o lungime de franare de 0,5 -1m, cele 10 asigurari intermediare trebuind realizate la urmatoarele cote (folosind o coarda dinamica de cca. 42 m) (tabelul 1):

Tabelul 1

H(m)	4	6	8,5	11,5	15	19	22,5	27,5	33	39
H(m)	4	2	2,5	3	3,5	4	4,5	5	5,5	6

In acest caz nu se depaseste valoarea de 0,5 a factorului de cadere.

Art. 77. – In cazul plecarii dintr-o regrupare in peretele vertical, pentru a nu atinge valori periculoase a fortei dinamice maximale, nu trebuie sa se depaseasca, in nici un caz, valoarea de 1 a factorului de cadere, ceea ce impune respectarea urmatoarelor inaltimi ale celor 7 asigurari intermediare, absolut obligatorii (tabelul 2):

Tabelul 2

H(m)	2	5	9	14	20	27	35
H(m)	2	3	4	5	6	7	8

Art. 78. – In cazul asigurarii capului de coarda, operatorul secund trebuie sa aiba o pozitie foarte sigura in regrupare, astfel ca efectul fortei dinamice maximale asupra sa sa nu conduca la efecte grave. In acest caz el trebuie sa fie asigurat de doua puncte de ancorare.

Art. 79. – Frana dinamica trebuie montata direct la punctul de ancorare.

Art. 80. – Lungimea lonjei nu trebuie sa fie mai mare decat lungimea bratului operatorului.

Art. 81. – In momentul atingerii unei regrupari amenajate, capul de coarda trebuie sa verifice rezistenta punctelor de ancorare si eventual sa la intareasca sau sa le inlocuiasca.

Daca capul de coarda nu este sigur pe aceste puncte de ancorare, el trebuie sa se asigure si la primele puncte fixe din lungimea urmatoare de coarda.

Art. 82. – La nodurile de asigurare trebuie montate numai carabiniere cu siguranta, fiind obligatorie inchiderea ei dupa montare; la o folosire mai indelungata, siguranta carabinierei trebuie verificata dupa fiecare ciclu de lucru.

2.7.3. Prevederi de baza pentru regrupare

Art. 83. – Alegerea locului si amenajarea regruparii trebuie sa se faca de catre capul de coarda, sub controlul direct al sefului de echipa.

Art. 84. – Alegerea locului de regrupare trebuie sa respecte urmatoarele :

– distanta fata de regruparea precedenta trebuie corelata cu lungimea corzilor si cu rezerva de coarda pentru asigurarea dinamica;

– asigurarea unei stabilitati si rezistente mecanice a bazei (placa de stanca, metalica, de beton etc.);

– asigurarea unei protectii fata de pericolul caderilor de pietre si alte obiecte, a descarcarilor electrice, averselor de ploaie, avalanselor de zapada sau gheta, noxelor etc.;

– asigurarea unei pozitii corecte si odihnitoare a operatorilor in timpul lucrului si al pauzelor si a posibilitatilor de deplasare in vederea amenajarii, depozitarii, manipularii si a altor operatii prevazute in tehnologia de lucru;

– asigurarea adapostirii si a unei retrageri rapide a echipei de lucru in cazul unor pericole iminente (averse, noxe, accidentari);

– alegerea sau fixarea unui numar minim de trei puncte de ancorare, necesare autoasigurarilor, cu o rezistenta minima de rupere de 15 KN, atat pe directie verticala, cat si pe directie orizontala (perpendiculara pe perete); pe cat posibil punctele fixe de autoasigurare se vor amplasa la nivelul de 1,5-1,8 m fata de nivelul platformei, la distante de 0,5-1 m intre ele:

– pe cat posibil, regruparile se vor amplasa deasupra punctelor de maxima dificultate;

– asigurarea recuperarii usoare a corzilor dupa coborarea in rapel.

Art. 85. – La amenajarea regruparii, trebuie efectuate urmatoarele operatii:

– se monteaza sau se verifica numarul necesar de puncte de ancorare, la distante si in pozitii convenabile;

– se asigura spatiul necesar pentru echipieri, echipamente si materiale strict necesare, transportul si depozitarea lor conform tehnologiei de lucru si normelor PSI;

– se asigura protectia fata de pericolele constante sau previzibile (vant, ploaie, cadere de pietre, descarcari electrice etc.);

– se inlatura pietrele, pamantul, obiectele sau resturile instabile, zapada sau gheata din zona de regrupare, pentru a preintampina caderea acestora in timpul lucrului, fara ca acestea sa se arunce de la inatime;

– se asigura conditiile de salvare rapida, de odihna, de bivuac, de prim ajutor, dupa caz;

– se asigura mijloacele de comunicare (vizuala, auditiva, radio etc.) cu ceilalti membri ai echipei.

Art. 86. – In timpul lucrului de regrupare, trebuie respectate urmatoarele prevederi:

– numarul de operatori dintr-o regrupare trebuie sa permita executarea in siguranta a sarcinilor de munca si a unor operatii de salvare;

– durata lucrarilor fiind de maximum 6 ore, inclusiv perioadele de intrare si iesire spre si din zona de lucru, trebuie reduse la minimum stationarile operatorilor in regrupare, printr-o organizare optima a procesului de munca;

– daca activitatea in regrupare se desfasoara pe perioade mai mari, se va organiza lucrul in schimburi, iar anumite regrupari se vor amenaja ca bivuacuri, asigurand toate conditiile de siguranta, odihna si refacere dupa efort, de alimentatie si igiena a muncii necesare.

Art. 87. – Fumatul, consumul bauturilor alcoolice, al drogurilor sau medicamentelor contraindicate nu este permis in regrupare sau pe durata oricarei activitati din prezenta norma.

Art. 88. – In regrupare echipa trebuie sa-si depoziteze, in functie de programul de lucru prevazut si conditiile de mediu constante si prevazute la fata locului:

– echipamente de rezerva contra intemperiilor (hanorace, pulovare, manusi, caciulite, pelerine de ploaie, folii de supravietuire s.a.);

– echipamente pentru salvare si prim ajutor (corzi, pitoane, combustibil, trusa de prim ajutor etc.);

– lichide si alimente pentru consum in timpul lucrului sau a pauzelor;

– echipamente de rezerva pentru protectia impotriva unor noxe posibile (masti contra gazelor sau contra pulberilor etc.).

Art. 89. – Organizarea si dotarea regruparilor trebuie sa aiba in vedere si normele PSI, respectand cantitatile si conditiile de transport si depozitare a unor materiale periculoase (inflamabile, explozibile, toxice etc.).

2.7.4. Prevederi de baza pentru coborarea in rapel

Art. 90. – Operatiile de baza ale tehnologiei de alpinism utilitar (expertizare, reparatii, montaj, intretinere etc.) se executa numai in coborare, folosind un procedeu de rapel, pe una sau doua corzi, de lungime adecvata.

Art. 91. – Punctul fix (de ancorare) folosit pentru coborarea in rapel, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

– sa reziste la o sarcina statica de minimum 15 KN, atat pe directie verticala, cat si pe directie orizontala, perpendiculara pe perete;

– sa prezinte un inel sau o ureche, cu o raza interioara de minimum 8 mm si o raza a sectuinii de cel putin 3 mm; rugozitatea suprafetei inferioare a inelului va fi de minimum 3,2 mm;

– sa fie montat sau fixat intr-un perete, stanca sau la un element metalic cu aceeasi rezistenta minima de 15KN.

Art. 92. – Amplasarea punctului (sistemului) de ancorare trebuie sa asigure recuperarea usoara a corzilor de rapel.

Art. 93. – Daca sunt folosite ca puncte fixe de rapel pitoane sau ancore gasite in perete, este obligatorie verificarea lor, ca si a peretelui respectiv, din punctul de vedere al rezistentei.

Art. 94. – Daca se foloseste un sistem de amarare cu doua puncte de ancorare, unghiul dintre punctul de rapel si punctele fixe nu trebuie sa fie mai mare de 60 o.

Art. 95. – Operatorul alpinist trebuie asigurat de sus la coborarea in rapel, in urmaroarele cazuri:

– la cursul de initiere, cu ocazia primelor coborari;

– pentru operatorii de categoria I-a si a II-a;

– la toate activitatile realizate in premiera, la salvari si in conditii de intemperii.

Art. 96. – Lungimea corzilor trebuie sa fie mai mare decat lungimea rapelului cu minimum 2 m.

Art. 97. – La capatul inferior al corzii/corzilor de rapel trebuie executat un nod Opt de siguranta.

Art. 98. – In cazul coborarii in rapel, trebuie sa se utilizeze coboratorul autoblocat.

Art. 99. – In momentul opririi din rapel, secundul care asigura de sus poate sa asigure coarda de asigurare, ori poate efectua si o operatie anexa, dar fara a pune in pericol operatorul aflat la un nivel inferior.

Art. 100. – Coborarea in rapel se face cu viteza optima, fara salturi, pentru a preintampina incalzirea excesiva a coboratorului si uzura prematura a corzii.

Art. 101. – La coborarea in rapel pe un perete neamenajat, primul operator trebuie sa aiba la el toate echipamentele necesare amenajarii regruparii urmatoare (ciocan, pitoane/ancore etc.), precum si cele necesare urcarii pe coarda, in cazul in care este necesara aceasta operatie.

Art. 102. – Dupa atingerea regruparii inferioare si autoasigurare, primul operator trebuie sa verifice daca este posibila recuperarea corzilor de rapel, insemnand capatul corzii care trebuie tractionata.

Art. 103. – Dupa introducerea corzii (corzilor) in inelul punctului de rapel, nodul trebuie sa se aseze astfel ca el sa nu frece pe perete, iar recuperarea corzii sa se faca usor.

Art. 104. – Pentru coborarile mai lungi de 40 m, sau cele care dureaza mai mult de 15 minute, trebuie sa se utilizeze un scaun de sprijin suplimentar, care sa preia greutatea operatorului. Folosirea scaunului nu exclude nici un alt component al sistemului individual de protectie.

Art. 105. – La coborarea in rapel a unui perete surplombat, este necesara o dirijare cu corzi fixe, montate intre regrupari.

Art. 106. – In conditii de vant, este obligatorie montarea uneia sau a doua corzi fixe de ghidare laterala, care se pot ancora si pe parcurs, in punctele de ancorare de pe perete.

Art. 107. – La coborarile mai lungi de 50 m, primul operator trebuie dotat cu statie de emisie-receptie, pentru a tine legatura in permanenta cu echipa din regrupare.

Art. 108. – La inceputul fiecarui schimb sau ciclu de lucru este obligatoriu a se controla vizual starea corzilor si a celorlalte echipamente de protectie si de lucru; nu se permite reluarea lucrului daca se constata defecte sau lipsuri care pot afecta siguranta operatorilor.

2.7.5. Prevederi de baza privind nodurile

Art. 109. – Legarea corzii dinamice la centura de siguranta, ca si legarea corzilor statice sau dinamice la un punct de ancorare, se realizeaza numai cu nodul Opt.

Art. 110. – Autoasigurarea se realizeaza numai cu ajutorul nodului cabestan, care se poate monta la punctul fix sau prin intermediul unei carabiniere cu siguranta.

Art. 111. – Legarea capetelor a doua corzi se va face numai cu nodul dublu de legare a doua corzi, sau cu noduri “Opt”.

Art. 112. – Utilizarea in scopurile de mai sus a altor tipuri de noduri se face numai in urma unei indrumari de stricta specialitate, justificate.

2.8. Interventii in conditii de intemperii

Art. 113. – O activitate desfasurata cu tehnologii de alpinism utilitar nu se programeaza in urmatoarele conditii de mediu:

– temperaturi sub 0oC si peste 35oC;

– lucrul cu expunere permanenta la intensitate solara;

– vant de peste 10m/s;

– umiditate relativa de peste 80%;

– pe timp de noapte;

– pe timp de ceata sau viscol;

– pe timp de ploaie sau ninsoare;

– pe timpul averselor insotite de descarcari electrice.

Art. 114. – In caz de necesitate (actiuni de salvare, de calamitati, avarii grave etc.), si in cazul cand existenta intemperiei permite folosirea tehnicilor de alpinism utilitar, acestea se aplica cu respectarea urmatoarelor masuri suplimentare, obligatorii:

– sa fie strict limitate, atat ca durata cat si ca spatiu de desfasurare;

– operatorii alpinisti trebuie sa aiba o pregatire tehnica si cu o experienta superioara;

– asigurarea conditiilor de securitate trebuie sa considere simultaneitatea unor pericole de accidentare accentuate de existenta intemperiilor.

Art. 115. – In cazul daclansarii unei furtuni insotite de descarcari electrice, este obligatoriu ca:

– echipa sa se retraga la baza traseului sau intr-o regrupare ferita de scurgerile electrice care se propaga de-a lungul fisurilor;

– operatorii sa se imbrace cu echipamentul de rezerva si sa se aseze, in pozitia ghemuita, pe locurile cele mai uscate si izolate, cat mai feriti de stanca, ploaie si vant;

– echipamentele de protectie sa se adaposteasca;

– sa nu se neglijeze alte pericole specifice (caderi de pietre, caderea in gol etc.).

Art. 116. – Incaltamintea trebuie sa asigure calitati foarte bune de izolare termica, si de aderenta, acestea fiind probate si in conditii de umezeala.

Art. 117. – Alimentatia cu lichide si alimente, atat in timpul pauzelor de lucru, cat si a meselor, constituie un factor deosebit de important impotriva frigului, daca este judicioasa. Astfel:

– consumul de lichide calde si alimente, in timpul micilor pauze de lucru este foarte necesar, daca conditiile de mediu sunt aspre;

– o serie de medicamente contraindicate sunt absolut interzise pe toata durata lucrarilor de AU;

– consumul zilnic trebuie sa se ridice la 4000-5000 de calorii, pastrand o pondere optima de alimente proaspete (fructe, zarzavaturi);

– inaintea si in timpul efortului nu se consuma alimente grase (slanina, oua).

Art. 118. – Daca echipa este surprinsa de ceata, se opreste (daca poate bivuaca in siguranta), sau continua actiunea, cu mare atentie (se leaga in coarda, se distanteaza, se orienteaza cu harta si busola, alege un traseu mai usor, solicita ajutor etc.).

Art. 119. – Masurile de prevenire a accidentelor obligatorii pe timp de viscol sunt urmatoarele:

– se intervine cu o echipa puternica, de cel putin 8-10 operatori, echipati si instruiti adecvat si care cunosc foarte bine zona de interventie si cea alaturata;

– se masoara in permanenta parametrii meteo: directia si viteza vantului, temperatura aerului, starea zapezii;

– se lucreaza numai pe timp de lumina;

– se aplica legarea in corzi chiar pentru dificultati reduse ale terenului;

– echipa se doteaza cu mijloace radio corespunzatoare;

– se folosesc doar detaliile terenului pentru adapostire si orientare;

– se alege un ritm alert, dar nu epuizant, de inaintare;

– in anumite situatii de cautare, echipa se poate divide, dar nu in grupe mai mici de 3 operatori, care trebuie sa mentina in permanenta contactul radio;

– se urmareste planul actiunii in timp si spatiu; daca nu sunt atinse obiectivele planificate sau daca apar accidente, degeraturi etc., echipa trebuie sa se retraga.

2.9. Echipamente individuale de protectie (EIP) pentru alpinism

2.9.1. Alegerea echipamentelor individuale de protectie (EIP)

Art. 120. – In situatiile de lucru care permit aplicarea tehnologiilor cuprinse in Norme specifice de securitate a muncii pentru lucru la inaltime, cu un grad suficient de siguranta, EIP se aleg conform prevederilor subcap. 2.4., Art. 30.-44, din acesta norma.

Art. 121. – In situatiile in care tehnologiile de lucru la inaltime nu asigura un grad de siguranta suficient de inalt , cum ar fi de exemplu: operatia de urcare pe stalpii de inalta tensiune neprevazuti cu scari, se va aplica o tehnologie de alpinism utilitar (dar numai dupa un studiu exact al conditiilor existente la fata locului) si se aleg EIP specifice acestei activitati.

Art. 122. – Daca, inainte de inceperea lucrarii sau pe parcursul desfasurarii ei, se costata ca exista sau apar pericole care nu pot fi evitate sau diminuate corespunzator prin masuri de prevenire specifice alpinismului utilitar, lucrarea nu se incepe, respectiv se intrerupe imediat.

2.9.2. Utilizarea echipamentelor individuale de protectie

Art. 123. – Este interzisa utilizarea EIP nestandardizate.

Art. 124. – Este interzisa utilizarea EIP importante, daca acestea nu sunt certificate din punctul de vedere al securitatii muncii, conform legislatiei in vigoare.

Art. 125. – Operatorii din domeniul alpinismului utilitar trebuie sa utilizeze pentru lucru “Centura de siguranta pentru alpinisti utilitari” sau un tip similar (constructor, speolog, salvator).

Art. 126. – Este interzisa inlocuirea de catre utilizatori a componentelor, accesoriilor sau pieselor metalice ale EIP defecte, precum si repararea lor. Aceste operatii trebuie executate de catre producatorii autorizati ai acestora.

Art. 127. – EIP experimentale se vor testa conform unor proceduri specifice, pe o durata de minimum 2 ani, in toate conditiile de lucru si de mediu care se prevad in caietul de sarcini, pentru domeniul respectiv de utilizare.

Art. 128. – Utilizarea EIP trebuie sa se faca conform instructiunilor de utilizare elaborate de catre producator si prevederilor prezentelor norme.

Art. 129. – Este interzisa utilizarea EIP care nu sunt insotite de instructiuni de utilizare.

Art. 130. – Conducatorii locului de munca sunt obligati sa completeze instructiunile de utilizare a EIP cu prevederile care se impun datorita caracteristicilor concrete ale fiecarui loc de munca.

Ei au obligatia de a dota operatorii cu EIP capabil sa elimine pericolele ce exista sau ce apar la locul de munca si de a controla modul de reglare, echipare si utilizare a acestora.

Art. 131. – Utilizarea altor EIP, in afara celor specifice AU, nu trebuie sa influenteze negativ capacitatea de protectie a EIP pentru prevenirea pericolului caderii.

Art. 132. – Operatorii trebuie sa fie instruiti in functie de natura pericolelor existente, privind modul de purtare a EIP in conditiile specifice ale alpinismului utilitar (de ex.: catararea cu manusi, ochelari de protectie, masca de praf sau contra gazelor etc.).

2.9.3. Centura de siguranta pentru alpinism utilitar (CSAU)

Art. 133. – In activitatile de AU se vor utiliza urmatoarele tipuri de centuri:

1. a) centura de siguranta complexa, de forme specifice, care permit legarea sistemului de oprire a caderii (SOC), cu ajutorul uneia sau a doua corzi dinamice, astfel ca nodul sa fie amplasat in fata operatorului; centurile sunt formate dintr-una sau din doua componenete: centura superioara (de piept) si centura inferioara (scaun).
2. b) centura de siguranta de sedere, care poate fi centura scaun a centurii complexe, avand de asememea posibilitatea legarii in fata a corzii (statice sau dinamice), sau a coboratorului, dupa caz, in cadrul sistemului de pozitionare in timpul lucrului (SPTL).

Art. 134. – Este interzisa utilizarea separata a componentelor centurii complexe (a centurii superioare sau a centurii inferioare), in cadrul SOC.

2.9.4. Coarda dinamica de alpinism (CDA)

Art. 135. – In toate activitatile in care se folosesc tehnologii de alpinism utilitar utilizarea corzii dinamice este obligatorie.

Art. 136. – Utilizarea CDA si a franei dinamice impune, in primul rand, respectarea stricta a regulilor de asigurare si autoasigurare mentionate la Art. 68.-82, astfel ca factorul de cadere sa nu poata depasi valoarea de 1, iar forta dinamica maximala (Fdm), valoarea de 6 KN.

Art. 137. – CDA se preda in stare noua si sigilata operatorului care o va folosi personal, fiind interzisa utilizarea ei de catre mai multe persoane. Posesorul CDA trebuie sa tina evidenta:

– caderilor in coarda (factor de cadere, masa totala, umiditate, capatul si lungimea afectata de caderi etc.);

– orelor de utilizare, catarare si la rapel;

– vechimii (perioadei scursa de la data fabricatiei);

– duratei, intensitatii sau concentratiei noxelor la care a fost supusa;

– altor efecte intamplatoare (caderi de pietre, calcari cu bocancul, loviri cu ciocanul etc).

Art. 138. – CDA trebuie scoasa din uz, prin taiere (fara ca bucatile respective sa fie utilizate ca element ale SOC -bucla, lonja etc.), in urmatoarele situatii:

– dupa 5 ani de la data fabricatiei, indiferent de conditiile de utilizare si depozitare;

– daca mantaua de protectie a fost distrusa (in urma unei caderi, lovituri, arsuri etc.);

– dupa o cadere cu factor mai mare de 1,75 (valoarea incercarilor dinamice pe stand), sau mai multe caderi in cap de coarda (functie si de masa operatorului echipat).

Art. 139. – CDA nu se utilizeaza in stare uda sau murdara, situatii care modifica atat caracteristicile dinamice, cat si cele de alunecare, respectiv de franare.

Art. 140. – Nu se admite montarea corzii dinamice sau statice, astfel ca aceasta sa frece peste o alta portiune de coarda, bucla de asigurare sau de ancorare.

Art. 141. – Alegerea tipului CDA se face in functie de masa operatorului complet echipat, nefiind permisa utilizarea unei CDA, de catre un operator cu masa mai mare decat cea pentru care a fost prevazuta acel tip de coarda (conform “Instructiunilor de utilizare”).

Art. 142. – Nu se permite legarea capului de coarda in doua cozi dinamice “simple”.

Art. 143. – Nu se permite urcarea sau traversarea, in cap de coarda, cu asigurare in coarda statica.

Art. 144. – Legarea CDA la centura CSAU complexa, se realizeaza cu ajutorul a doua noduri “Opt” urmarit, unul fiind executat intre centura superioara si centura scaun si al doilea deasupra centurii superioare.

Art. 145. – Utilizarea CDA in medii puternic poluate, este admisa numai dupa cunoasterea exacta a naturii si concentratiilor substantelor respective (pe baza unor examene de laborator); durata operatiilor de lucru si posibilitatile de protectie ale corzilor se vor stabili de catre conducatorul lucrarii impreuna cu un specialist.

2.9.5. Frana dinamica (FD)

Art. 146. – Frana dinamica trebuie sa se monteze la punctul fix al regruparii.

Art. 147. – Frana dinamica este obligatorie pentru:

– asigurarea dinamica a capului de coarda (folosind nodul semicabestan, frana Sticht, Grigri, Antz, coboratorul Opt etc.) in cazul in care factorul de cadere depaseste valoarea de 1, iar Fdm poate depasi valoarea de 6 KN;

– asigurarea dinamica a capului de coarda folosind un sistem de franare dinamica, in cazul in care factorul de cadere depaseste valoarea de 0,3-0,5 iar Fdm poate atinge valori de 3-4 KN, considerate ca limita superioara in ascensiunile pe zapada si gheata;

– asigurarea dinamica a secunzilor si participantilor, in cazul traversarilor si ascensiunilor pe zapada si gheata.

2.9.6. Carabiniera de alpinism (CA)

Art. 148. – Pentru asigurarile intermediare si autoasigurarile din AU se utilizeaza numai carabiniere de alpinism, cu urmatoarele rezistente statice minime:

– pe directie longitudinala, cu clapa inchisa: 25 KN

– pe directie transversala, la mijlocul clapei: 6 KN

– pe directie longitudinala, cu clapa deschisa: 6 KN (numai cele fara siguranta).

Art. 149. – Pentru autoasigurari si ancoraje se folosesc numai carabiniere cu siguranta, fiind obligatorie blocarea sigurantei dupa introducerea carabinierei in inelul punctului fix.

Art. 150. – Pentru asigurari intermediare se pot folosi si carabiniere fara inel de siguranta, cu conditia ca, dupa montarea la punctul fix, carabiniera sa se rasuceasca cu 180o.

Art. 151. – Nu se permite utilizarea carabinierelor de alpinism care nu se inchid complet, fisurate, uzate, deformate sau corodate.

Art. 152. – Montarea carabinierei de alpinism la punctul fix trebuie sa se faca astfel ca, in momentul solicitarii (socului de cadere sau a filarii), sa se evite:

– iesirea corzii din carabiniera, datorita apasarii ei pe clapa;

– iesirea carabinierei din inelul punctului fix;

– solicitarea defectuoasa (la incovoiere laterala) a corpului ei, datorita rezemarii de perete.

Art. 153. – Dupa o cadere “tare”, cu factor de cadere mai mare de 1 (caz in care capul de coarda este oprit la nivelul secundului care il asigura sau mai jos), carabiniera se scoate din uz.

2.9.7. Lonja

Art. 154. – Legarea lonjei la toate ochiurile centurii trebuie sa se faca numai cu nodul “Opt” sau cu carabiniera cu siguranta.

Art. 155. – Atasarea lonjei la punctul de ancorare trebuie sa se faca printr-un nod cabestan sau prin intermediul unei carabiniere cu siguranta.

Art. 156. – Dupa o cadere “tare”sau daca se constata uzura, fisurarea, lovirea, arderea sau urme de atac chimic, lonja se scoate din uz prin taiere.

Art. 157. – Se evita utilizarea lonjei in stare uda.

2.9.8. Bucla de asigurare intermediara (BAI)

Art. 158. – Bucla nu se utilizeaza in stare uda.

Art. 159. – Buclele innodate, confectionate din coarda dinamica si cele din banda, trebuie sa prezinte capete mai lungi de 50 mm, dupa noduri.

Art. 160. – Buclele cusute trebuie sa aiba cusaturile la vedere, cu ata de culoare contrastanta.

2.9.9. Punctul de ancorare

Art. 161. – In lucrarile de alpiniam utilitar, punctele de ancorare trebuie sa prezinte urmatoarele rezistente statice minime, pe directie verticala:

(KN)	stanca sau beton	gheata	zapada
punct fix de asigurare intermediara	25	10
punct fix de autoasigurare, rapel sau ancorare	15	10	3
punct de trecere (priza)	5	5	3

Art. 162. – Punctele de ancorare gasite in zona de lucru trebuie verificate din punctul de vedere al rezistentei.

Art. 163. – Baterea ancorelor/pitoanelor se face perpendicular pe perete, in zona cea mai buna din punctul de vedere al rezistentei mecanice, al pozitiei inelului/urechii si al corzii.

Art. 164. – Baterea ancorelor/pitoanelor nu se face pana la deformarea lor plastica.

Art. 165. – In nici un procedeu de urcare nu se recomanda tractionarea axiala a punctelor de ancorare.

Art. 166. – Montarea ancorelor (pitoanelor de expansiune) se face numai de personal specializat in asemenea lucrari, respectand instructiunile de utilizare ale fabricantului.

2.9.10. Incaltamintea (bocanc, gheata, espadrila)

Art. 167. – Coeficientul de frecare al talpii de cauciuc, nu trebuie sa fie mai mic de 0,9, pentru talpile turnate (recomandate numai pentru gradul 1 de dificultate), respectv 0,95-0,97 pentru talpile laminate (fara profil), pentru trasee de medie si mare dificultate.

Art. 168. – Materialul si structura talpii trebuie sa asigure bune calitati pe: stanca, beton, material metalic, tigla etc. in stare uscata sau umeda.

Art. 169. – Fetele bocancului trebuie sa asigure bune calitati de izolare termica si ignifuga, si de aparare a labei piciorului contra loviturilor, arsurilor sau atacurilor chimice.

Art. 170. – Talpa bocancului de alpinism trebuie sa fie rigida si fara rama pentru utilizarea optima a prizelor foarte mici ale peretelui.

Art. 171. – Nici un tip de incaltaminte nu va avea piese metalice pe partea inferioara a talpii.

Art. 172. – Alegerea marimi bocancului se va face astfel:

– cu un numar mai mare, pentru lucrari de vara putin dificile, la care se incalta una sau doua perechi de ciorapi (una de bumbac si una de lana);

– cu doua numere mai mare, pentru lucrari pe timp de iarna;

– fixi (cu o pereche de ciorapi), pentru lucrari de vara de medie dificultate (pana in gradul 6);

– putin stransi pe laba piciorului, in cazul ghetelor utilizate la pasaje peste gradul 6.

Art. 173. – In timpul mersului sau a catararii trebuie avute in vedere urmatoarele masuri:

– se folosesc aparatori de protectie care sa nu permita intrarea pietrelor, zapezii sau a altor obiecte pe la partea superioara a bocancului;

– sireturile se strang bine, dar fara a afecta circulatia sangelui in laba piciorului; capetele siretului se inoada pe capsele bocancului, peste aparatori;

– dupa o portiune murdara, talpa bocancului se curata;

– se scot pietricelele dintre nervurile talpii.

Art. 174. – Dupa utilizare, bocancii se curata si se usuca, departe de sursa de caldura.

Art. 175. – Ungerea bocancilor uscati si curati se face numai cu creme si unsori recomandate.

Art. 176. – Nu este permisa catararea cu boncancii cu talpile uzate, dezlipite sau rupte, cu fetele uzate sau rupte, sau cu captuseala interioara deteriorata.

3. Lucrari pe vai, creste si peretii de stanca

A. In conditii de vara

3.1. Lucrari de alpinism pe vai de abrupt

Art. 177. – Programarea parcurgerii vailor de abrupt, cu grad de dificultate alpina (1A-2B), ca itinerar de apropiere si retragere la/de la locul interventiei, se va face numai pentru o echipa formata din minimum trei alpinisti, in urmatoarele conditii:

– se evita parcurgerea vailor alpine in perioada noiembrie – mai, din cauza pericolului extrem de ridicat de avalansa (de zapada, gheata si stanca);

– intrarea in traseu se programeaza putin inainte sau imediat dupa rasaritul soarelui;

– programul de lucru se intocmeste astfel ca orele de pranz (11-14), cand se produc cu maxima probabilitate avalansele de pietre, de zapada si furtunile de vara, sa nu surprinda echipa in zonele expuse;

– inapoierea sau retragerea de pe vai se programeaza cu 2-3 ore inainte de apusul soarelui, pentru a evita surprinderea echipei de intuneric, in timpul coborarii.

Art. 178. – Echipa de lucru trebuie sa fie dotata cu urmatorul echipament minim:

1. a) individual:

– casca de protectie;

– centura de siguranta complexa CSAU, cu lonja aferenta;

– costum de protectie – pantaloni, camasa si bluza (hanorac);

– bocanci cu talpa antiderapanta, eventual si ghete de catarare;

– lanterna frontala, cu baterie si bec de rezerva;

– pelerina de ploaie;

– minimum 3 carabiniere de alpinism, din care doua cu siguranta;

– rucsac;

– doua scarite si trei bucle de coarda sau cusute.

1. b) colectiv:

– o coarda dinamica de 40 m pentru fiecare echipa de 3 operatori; daca exista la coborare rapele mai lungi de 20 m, se ia si a doua coarda de 40 m;

– cel putin 2 ciocane (de 0,7-1 kg) si 5-8 pitoane, de diferite forme si marimi;

– trusa medicala de prim ajutor (continutul trusei depinde de durata, dificultatea si tipul activitatii, de dispunerea locului de munca, de posibilitatile de retragere etc.);

– harta sau schita traseului, busola, ceas, altimetru (dupa caz);

– bidon (termos) cu 1-2 l de apa, ceai, sucuri naturale, fructe;

– dulciuri si alimente, dupa durata si intensitatea efortului (pentru 6-12 ore);

– echipament si lenjerie de rezerva (manusi, caciulita, ciorapi etc.);

– chibrituri, cana, tacamuri;

– scarite si bucle de coarda in numar si dimensiuni corespunzatoare.

Art. 179. – Organizarea echipei si desfasurarea deplasarii:

– cap de coarda se va numi operatorul cel mai antrenat, pregatit si care cunoaste cel mai bine traseul propus;

– ultimul echipier va fi de asemenea un operator experimentat, eventual seful de echipa;

– fiecare operator incepator va fi asigurat si supravegheat de catre un echipier mai experimentat, care va merge in fata sau spatele acestuia, dupa caz;

– legarea in coarda se va face pe portiunile dificile, raportat la nivelul de pregatire al celui mai putin experimentat participant;

– la sarituri, capul de coarda, eventual si alti echipieri, lasa jos rucsacul, care se va trage ulterior cu coarda; in aceste zone se folosesc mijloace naturale de autoasigurare si asigurare intermediara (colturi de stanca, fisuri, copaci, jnepeni etc.) sau se bat pitoane, care se recupereaza de catre ultimul participant;

– casca si centura se folosesc pe toata lungimea traseului;

– se va pastra o distanta optima intre membrii aceleiasi echipe si intre echipe;

– nu se permite depasirea unei echipe de catre alta echipa, decat in regruparile sigure;

– toate echipamentele si materialele se poarta in rucsac, iar in timpul catararii se atarna sau se leaga de ochiurile centurii;

– nu se permite abandonarea sau aruncarea oricaror resturi sau materiale;

– in mod identic va dispune seful de echipa si in caz de accident, imbolnavire, ratacirea traseului, intarzieri peste durata planificata, pierderea echipamentului etc.;

– nu se permite despartirea echipei sau lasarea in urma a unui participant;

– programul zilei (ora de intrare si de iesire) trebuie anuntata la baza de plecare.

Art. 180. – Nu se admite urcare la lucru pe o vale de abrupt de catre mai multe echipe simultan; daca nu se poate evita acest lucru, echipele se vor amplasa la o distanta de cel putin 100 m, pentru a avea timpul necesar evitarii caderilor de pietre.

Art. 181. – In timpul mersului, operatorii unei echipe si echipele intre ele, isi vor comunica verbal, optic sau prin mijloace radio, anumite comenzi relativ la actiunile echipei, alegerea traseului optim sau a regruparii, manevre de coarda sau privind unele pericole iminente, ca de exemplu “PIATRA” (in cazul despriderii unei pietre care poate accidenta un operator situat mai jos) etc.

Art. 182. – In cadrul unei echipe, ca si intre echipe trebuie evitate discutiile inutile, contradictorii sau jignitoare, care pot abate atentia de la pericolele actiunii respective si chiar mai grav, pot degenera sau duce la descompunerea echipei si alte grave abateri, ce pun in pericol toti participantii.

Art. 183. – Daca un operator este accidentat sau o echipa este in pericol, indiferent din ce motiv, toti operatorii si toate echipele au datoria de a intrerupe deplasarea la lucru, pentru a ajuta (in limitele posibilitatilor fizice, tehnice si materiale de a dispune in momentul respectiv) la actiunea de salvare respectiva, acordand eventual primul ajutor medical.

Nu se admite ca un operator sau o echipa sa se expuna unor pericole, pentru a participa la o actiune de salvare care ii depaseste competenta si posibilitatile reale.

Art. 184. – In cazul in care echipa este surprinsa de o intemperie (aversa de ploaie insotita de descarcari electrice, vant puternic in rafale, scaderea brusca a temperaturii, grindina etc.) se vor lua urmatoarele masuri de prevenire a accidentelor de munca:

– la primele semne prevestitoare se va intrerupe lucrul si se va cauta o regruparea cat mai ferita de aceste pericole;

– operatorii si echipamentele se vor proteja cu haine si echipamente de protectie impotriva umiditatii, a frigului si a descarcarilor electrice;

– se vor lua masuri de asigurare si autoasigurare;

– echipamentele sensibile (corzile dinamice, buclele si centurile) se vor introduce in rucsacuri;

– daca durata intemperiei se mareste peste un anumit interval (una, doua ore), echipa se pregateste de retragere, pe varianta cea mai rapida si mai putin expusa pericolelor generate de intemperie; este bine ca aceasta varianta sa se fi pregatit din perioada initiala;

– daca retragerea nu este posibila sau daca ea este prea dificila, se continua parcurgerea traseului, eventual cu unele adaptari de la situatia nou creata;

– in unele situatii, stationarea in regrupare (bivuac) peste o limita admisibila, pune echipa intr-o stare mult mai periculoasa decat continuarea deplasarii in conditiile date, in care gradul de dificultate al traseului a crescut (mai mult sau mai putin), iar siguranta echipamentelor a fost si ea mult diminuata;

– deciziile luate de seful de echipa trebuie sa aiba in vedere atat experianta proprie cat si a echipierilor, in rezolvarea unor situatii similare;

– daca conditiile meteo redevin normale si urmarile nu sunt prea grave, se poate continua lucrul, pentru o anumita perioada de timp.

Art. 185. – Toti alpinisti trebuie sa cunoasca si sa utilizeze numai urmatorul “Cod de semnale internationale pentru salvare pe munte”.

1. a) Cererea de ajutor

– In caz de necesitate se cere ajutor prin semnale optice sau acustice, repetate de 6 ori pe minut, la interval de 10 secunde;

– dupa o pauza de un minut, semnalele se reiau tot pe durata de 1minut s.a.m.d.;

– ambele brate ridicate in sus, in forma de “V”;

– un cerc alb (diametru 90 cm) intr-un patrat rosu cu latura de 100 cm.

1. b) Raspunsul la cererea de ajutor

– echipa de salvatori care a receptionat semnalul de ajutor, va confirma receptionarea semnalului de cerere a ajutorului cu semnale optice sau acustice repetate de trei ori pe minut, la intervale de 20 de secunde, apoi un minut de pauza;

– semnalele optice pe timp de zi se fac prin agitarea unui obiect de culoare cat mai vie (hanorac portocaliu) de la stanga la dreapta si invers, pe un semicerc;

– semnalele optice pe timp de noapte se fac cu ajutorul unei lumini fixe, care se acopera si se descopera la intervalele mentionate mai sus sau cu o racheta rosie;

– semnalele acustice se fac cu un fluier sau cu vocea.

1. c) Nu avem nevoie de ajutor

– se semnalizeaza cu un brat in sus si unul in jos, pe diagonala.

Art. 186. – In timpul ascensiunii, la urcarea si coborarea vai de abrupt, se respecta prevederile de baza ale catararii libere, prevederile de baza ale asigurarii si autoasigurarii, ale regruparii si ale coborarii in rapel, cu specificul folosirii la maximum a punctelor fixe naturale (colturi de stanca, copaci, ceasuri de nisip, fisuri largi, strungi, brane etc.).

Art. 187. – Ritmul de deplasare pe vai trebuie sa asigure in permanenta o rezerva de energie fizica si psihica necesara detectarii si evitarii, in foarte scurt timp a oricarui pericol. Este interzis ca la coborare, ritmul alert sa se transforme in alergare (pe grohotis, iarba sau perete umed).

De asemenea nu este permisa aruncarea echipamentelor si a materialelor, a pietrelor sau crengilor, daca aceste operatii nu sunt dictate de siguranta ascensiunii si daca nu sunt luate toate masurile de securitate strict necesare.

Art. 188. – Asigurarea unei corzi (dinamice sau statice) care este in miscare, la un punct fix, se face printr-o carabiniera de otel cu siguranta (in nici un caz printr-o bucla de coarda).

Art. 189. – Echipamentele care sunt strict necesare asigurarii si autoasigurarii se poarta legate strans de centura de siguranta, iar cele care nu sunt strict necesare la un moment dat, se poarta in interiorul rucsacului sau legate la centura sau pe rucsac.

Art. 190. – La deplasarea pe timp de noapte, in caz de necesitate, pe vai alpine, dictata de cele mai multe ori de desfasurarea defectuoasa a unei ascensiuni, se iau urmatoarele masuri:

– echipa va merge regrupat, dupa capul de coarda care cunoaste cel mai bine traseul si zona respectiva, avand si lanterna cea mai puternica;

– nu se parasesc (scurteaza) cararile, branele si serpentinele existente;

– sariturile care nu se pot evita prin ocolire, se coboara prin rapel;

– primul coborator in rapel va fi asigurat de sus si va avea materialele necesare pentru amenajarea eventualei regrupari;

– copacii si jnepenii se vor utiliza cu precadere la asigurare, autoasigurare si rapel, dupa verificarea rezistentei lor;

– asigurarea in coarda se va realiza si pe portiunile mai usoare;

– echipierul care nu are lanterna, este obosit sau slab echipat, va cobori la mijloc, asigurat de sus si de jos, dupa caz;

– daca se rataceste definitiv traseul, echipa va bivuaca intr-un loc sigur si ferit de pericole si, daca este posibil, va face un foc pentru a evita hipotermia.

Art. 191. – Animele salbatice periculoase: ursul, viperele, rasul etc. trebuie evitate, in nici un caz nu trebuie sa fie starnite sau speriate.

3.2. Lucrari efectuate cu tehnici de AU pe creste alpine

Art. 192. – Atunci cand catararea se face pe stanca friabila, pe iarba, pe pamant sau pe combinatii ale acestora, din care motiv se iau urmatoarele masuri de prevenire a accidentelor de munca:

– se asigura zona periculoasa de la baza, pentru a nu pune in pericol alte echipe sau persoane care circula, neavizat, in spatiul respectiv;

– regruparile se fac in portiunile ferite de caderi de pietre (strungi, surplombe);

– zonele friabile se evita pe fata cea mai “curata” a crestei, chiar daca nu este cea mai dificila din punct de vedere tehnic;

– coarda nu trebuie sa se agate de muchii si pietre instabile, pe care la poate disloca;

– asigurarea si autoasigurarea dupa colturi de stanca se utilizeaza numai dupa verificarea rezistentei lor si numai cu folosirea unui alt punct fix in regrupare (piton, copac, ancora etc.);

– buclele montate dupa colturi de stanca sau in ceasuri de nisip vor fi introduse in dublu (doua fire) si vor avea diametrul de minimum 10,5 mm;

– coborarea in rapel de pe o creasta sau varf se face dintr-un ancoraj cu cel putin doua puncte fixe, montate la distanta intre ele, in asa fel ca stanca dintre ele sa nu se poata disloca in momentul montarii (baterii) pitoanelor sau a coborarii.

3.3. Lucrari efectuate cu tehnici de alpinism pe pereti de stanca

3.3.1. Deplasarea pe trasee alpine amenajate

Art. 193. – Parcurgerea unui traseu amenajat intr-un perete de stanca, de un anumit grad de dificultate tehnica este permisa numai alpinistilor care poseda calitati fizice, tehnice, psihice si o stare de sanatate corespunzatoare si poseda o experianta esalonata pe o anumita perioada de timp. Se vor respecta urmatoarele conditii minime (tabelul 3):

Tabelul 3

Gradul de dificultate UIAA	Conditii strict necesare pentru calitatea de secund (vara)
0	1
Pana la gradul 3 B	-2 ani de turism montan greu -8 vai sau creste alpine, in ultimul an
Pana la gradul 4 B	-6 trasee alpine de gradul 2-3, in ultimele 2 luni -un antrenament saptamanal specific a minimum 3 ore
Pana la gradul 5 B	-4 trasee de gradul 4, in ultimele 2 luni 2 antrenamente saptamanale specifice a minimum 3 ore

Art. 194. – Parcurgerea in cap de coarda, a unui traseu amenajat este permisa numai dupa escaladarea, in aceeasi calitate si in conditii foarte bune (de securitate, viteza si economie de efort), a unui numar minim de 3 trasee de grad imediat inferior si a 3 trasee de acelasi grad, in calitate de secund, in sezonul respectiv.

Art. 195. – Echipa este formata din 3 (mai rar 4) operatori si trebuie dotata cu urmatorul echipament minim (valorile maxime pentru gradul 5 de dificultate):

1. a) individual:

– casca de protectie;

– centura de siguranta complexa CSAU, cu lonja dubla aferenta;

– costum de protectie – pantaloni, camasa si bluza (hanorac);

– bocanci si/sau ghete de escalada, adaptati gradului de dificultate;

– 4-8 carabiniere de alpinism, din care doua de siguranta;

– 2-3 bucle de asigurare intermediara (Express);

– 2-3 scarite si 2-3 bucle de coarda, dupa caz;

– 2-5 pitoane sau ancore diferite, adaptate la tipul traseului;

– coborator Opt si/sau frana dinamica;

– rucsac cu volum de 10-20 l;

– lanterna frontala, cu bec si baterie de rezerva;

– pelerina de ploaie.

1. b) colectiv:

– 2-3 corzi dinamice, respectiv:

– o coarda simpla plus o semicoarda;

– doua corzi gemene;

– doua corzi gemene plus o semicoarda (echipa de 4);

– o coarda simpla plus 2 semicorzi (echipa de 4);

– minimum 2 ciocane (se poarta de capul de coarda si de ultimul secund);

– harta sau schita traseului, busola, ceas, altimetru (dupa caz);

– bidon (termos) cu 1-2 l de apa, ceai, sucuri naturale, fructe;

– dulciuri si alimente, calculate dupa durata si intensitatea efortului/zi de escalada;

– echipamente de rezerva (manusi, caciulita, ciorapi etc.);

– chibrituri, bricheta, cana, tacamuri, echipament de bivuac, dupa caz;

– trusa medicala de prim ajutor (continutul trusei depinde de durata, dificultatea, lungimea traseului, dispunerea locului de munca, de posibilitatile de retragere etc.).

Art. 196. – Parcurgerea unui traseu de perete pe timp de noapte este interzisa; daca echipa este surprinsa de intuneric pe perete, se iau urmatoarele masuri:

– se continua escalada la lumina lanternelor frontale, daca:

– dispune de un numar minim de lanterne in stare de functiune;

– iesirea din traseu este rapida si nu comporta un risc deosebit;

– conditiile de mediu (frig, umiditate, vant etc.) sau starea de sanatate a echipierilor nu reprezinta un risc mai mare decat cel asumat prin continuarea ascensiunii;

– se retrage, prin rapele sau prin traversari laterale, in vederea iesirii din perete si coborarii sau urcarii pe trasee (poteci) mai sigure;

– se opreste si amenajeaza un bivuac care sa asigure siguranta necesara (se face un foc etc.);

– se opreste si cere ajutor.

Art. 197. – Purtarea de casti si a centurii complexe si legarea in coarda dinamica este obligatorie pe intregul traseu alpin, in anumite cazuri si pe drumul de acces sau de retragere.

3.3.2. Deplasarea pe trasee alpine neamenajate

Art. 198. – Parcurgerea unui traseu de perete neamenajat in prealabil, respectiv o premiera alpina, necesita o pregatire si o experienta de cel putin trei grade de dificultate mai mare decat cea necesara unui traseu amenajat (vezi tabelul 3), in special ceea ce priveste capul de coarda.

Art. 199. – Lucrarile de alpinism utilitar in premiera trebuie realizate, pe cat posibil, de sus in jos sau prin traversari laterale.

In situatiile in care nu este posibil acest lucru, se folosesc cu prioritate: tehnica escaladei artificiale, corzile si balustradele fixe, rapelele Dulfer, urcarea cu blocatoare si alte metode sigure, rapide si economice.

Art. 200. – In etapa initiala se va executa o vizionare a traseului propus, pentru a alege cea mai sigura, scurta si rapida varianta, inclusiv locurile de regrupare.

Art. 201. – Echipa de baza trebuie in permanenta urmarita si ajutata de o echipa de sprijin; daca exista conditii, operatorii si echipele se vor permuta in pozitiile de lucru si cele de ajutor, astfel ca sa se respecte si cele 6 ore maxime de lucru.

Art. 202. – Echipa de sprijin trebuie sa asigure o protectie eficienta a zonelor periculoase, atat la baza peretelui, cat si la partile lui laterale si superioare.

Art. 203. – Operatiunile de curatare a peretelui de pietre, stanci, brane de iarba etc. se executa numai de sus in jos, in momentele cele mai sigure ale zilei.

Art. 204. – In peretii foarte inalti, regruparile se pot amenaja si pentru bivuacare si pentru depozitarea unor echipamente, alimente, lichide de rezerva.

Art. 205. – Continutul trusei medicale obligatorii trebuie sa fie mult mai cuprinzator, calitativ si cantitativ. Fiecare operator trebuie sa fie apt sa acorde prim ajutor eficient si sigur.

Art. 206. – Ridicarea echipamentelor si a materialelor se face cu coarda, astfel ca sarcina maxima sa nu depaseasca urmatoarele valori (pentru un barbat):

– 15 kg, daca ridicarea se face direct cu mana;

– 50 kg, daca la ridicare se foloseste un sistem simplu de ridicare cu greutatea proprie;

– 100 kg, daca se utilizeaza sistemul de ridicare AM2 (cu multiplicare dubla a sarcinii).

Art. 207. – Daca se escaladeaza portiuni surplombante de perete, este obligatoriu a se lasa pe aceste portiuni corzi fixe, necesare coborarii ulterioare in rapel.

Art. 208. – Toate echipamentele si materialele care se lasa in regrupare trebuie asigurate contra caderii si deteriorarilor mecanice (frecare, lovire), umiditatii, radiatiilor, poluarii etc.

B. In conditii de iarna

3.4. Deplasarea pe zapada si gheata

Art. 209. – Deplasarea operatorilor pe portiuni acoperite de gheata si/sau zapada se face numai in interventii de necesitate: salvari, calamitati, avarii etc. Masurile de prevenire legate de acest pericol trebuie respectate de catre toti cei care strabat aceste itinerarii, inca din faza initiala (de pregatire).

Art. 210. – Pe un perete de stanca, vale sau creasta se intervine, in conditii de zapada si gheata, numai daca a fost bine cunoscut, in conditii de vara.

Art. 211. – La deplasarea pe zapada si gheata echipa trebuie sa fie formata din cel putin trei-patru operatori.

Art. 212. – Pregatirea si experienta operatorilor care inervin intr-un traseu de iarna trebuie sa fie superioara cu cel putin doua grade de dificultate fata de conditiile de vara.

Art. 213. – Daca exista mai multe variante de urcare sau coborare, in functie de consistenta si grosimea stratului de zapada, se intervine pe traseele de creasta.

Art. 214. – Inceperea interventiei pe traseele de perete, vale sau creasta se programeaza inainte de rasaritul soarelui, astfel ca zonele expuse avalanselor, sa se parcurga in primele ore ale zilei.

Art. 215. – Traseul cel mai putin periculos, in conditii de gheata si zapada, nu coincide, in multe portiuni, cu traseul de vara sau cu poteca turistica. Alegerea itinerarului optim trebuie realizata de catre conducatorul echipei printr-o documentare prealabila aprofundata si prin analiza la fata locului a conditiilor specifice (starea si grosimea straturilor de zapada, temperatura mediului ambiant, existenta unor urme vechi, viteza vantului etc.).

Art. 216. – Durata unei interventii de iarna nu trebuie sa depaseasca 6 ore, valoare care trebuie redusa cumulativ in caz de temperatura scazuta, vant peste 10 m/s, strat gros de zapada, vizibilizate scazuta, iradiatii solare intense.

Art. 217. – Zonele expuse avalanselor sau alunecarii trebuie parcurse obligatoriu cu asigurarea in coarda a intregii echipe, lungimea corzilor fiind calculata ca sa corespunda distantei dintre regrupari (punctele fixe de autoasigurare), care pot fi si de 80-100 m.

Art. 218. – In conditiile peretilor, crestelor si vailor din tara noastra, pot fi utilizate urmatoarele puncte de ancorare (autoasigurare si asigurare intermediara): colturi de stanca, copaci, ancore, pitoane de stanca sau de gheata, piolet.

Art. 219. – La echipamentele prevazute pentru aceste trasee, pe timp de iarna, se adauga urmatorul echipament individual obligatoriu:

– piolet si/sau ciocan-piolet si coltari;

– 5-6 pitoane diferite (de stanca, gheata sau zapada);

– pufoaica sau vesta de puf;

– bocanci dubli sau tripli;

– pulovar de lana, una sau doua perechi de manusi, caciulita sau gluga, 2-3 perechi de ciorapi de lana, lenjerie de schimb;

– lanterna, busola, chibrituri;

– ochelari de soare cu filtru ultraviolet;

– harti sau schite ale zonei de interventie.

Dupa caz, pe echipa mai sunt necesare: echipamente de bivuac (cort, saci de dormit, saltele, primus etc.), snur de avalansa sau aparat de salvare din avalansa “PIEPS”, lopata de avalansa, statii de emisie receptie si altele.

Art. 220. – In pregatirea acestor inerventii cu grad ridicat de risc, sunt obligatorii a se planifica sedinte de pregatire si ture de antrenament comune, de o durata si dificultate corespunzatoare, atat pentru dezvoltarea si mentinerea unor calitati fizice, tehnice si psihice individuale, cat si la formarea, rodarea si cizelarea echipei de operatori.

Art. 221. – Greutatea echipamentelor care se programeaza a fi repartizate pe fiecare echipier in parte, nu trebuie sa depaseasca 25 kg (barbati) si 15 kg (femei).

Art. 222. – Cantitatea de alimente se va calcula exact, pe numar de persoane/ore de lucru, asigurandu-se 4500-5000 de calorii zilnic; trebuie sa se respecte portia optima de glucide, proteine si lipide si modul lor de repartizare pentru cele doua (trei) mese.

Pentru ascensiunile de mai lunga durata se va asigura si supraalimentatia de vitamine si saruri minerale strict necesare, pentru efortul care se estimeaza a fi depus.

Art. 223. – Se programeaza si se asigura cantitatea de lichide, care nu trebuie sa fie sub 4 litri/zi de operator.

Art. 224. – Trusa medicala trebuie completata cu medicamente specifice pericolelor de iarna (inghet, oftalmie, arsuri, fracturi, insolatii etc.), in cantitati corespunzatoare duratei prevazute.

Art. 225. – Dupa caz, echipa trebuie dotata cu o trusa pentru repararea si intretinerea echipamentelor.

Art. 226. – Inaintea pornirii intr-o interventie de iarna cu tehnici de alpinism utilitar, este obligatorie studierea conditiilor locale din zona de actiune, si anume:

– previziunile meteo, pe arie locala si nationala, pentru una sau mai multe zile;

– starea zapezii (grosimea si consistenta straturilor) si a ghetii;

– modul in care se poate proteja zona periculoasa;

– existenta, componenta si programul altor persoane sau echipe aflate in zona sau in apropierea ei;

– conditiile de cazare si de alimentatie la baza de plecare/sosire si pe parcurs;

– conditii de salvare, de colaborare si mijloacele de alarmare;

– detalii de ultima ora privind alte pericole existente sau previzibile;

– daca traseul a fost parcurs recent si daca exista urme.

Art. 227. – O interventie de iarna nu se porneste in timpul unei ninsori abundente sau viscol sau mai devreme de 2-3 zile de la oprirea ei, in functie de grosimea stratului depus, a temperaturii ambiante, a vitezei si a directiei vantului, a inclinatiei si configuratiei terenului etc.

Art. 228. – Inainte de a parcurge o anumita zona periculoasa, expusa avalanselor de zapada, alunecarilor sau altor pericole specifice, conducatorul echipei trebuie sa studieze din nou conditiile locale: structura stratului de zapada, temperatura aerului, viteza si directia vantului, existenta corniselor, crevaselor, pernelor de vant, a placilor de gheata, a pitoanelor etc. si se vor lua masuri de prevedere corespunzatoare:

– echipa se leaga in coarda, se amenajeaza regrupari, se fac asigurari dinamice ale capului de coarda si asigurari intermediare;

– aparatul de salvare se pune in functiune imediat dupa plecarea de la baza de cazare;

– se scot schiurile si betele, se aranjeaza si se desfac legaturile rucsacului;

– se scoate snurul de avalansa;

– se mareste distanta dintre echipieri pe portiunile expuse avalanselor, dar nu mai mult de limita vizibilitatii;

– se calca pe aceleasi urme, in liniste si in ritm constant;

– daca conditiile climatice devin improprii (temperatura foarte coborata, ninsoare, ceata, vant puternic, etc.), in cazuri de accidentare, imbolnavire sau la caderea intunericului, echipa se opreste, se retrage sau continua ascensiunea, alegand varianta care la asigura o securitate maxima.

Art. 229. – In cazul in care un operator este antrenat in avalansa, el trebuie sa ia urmatoarele masuri de preverede si autosalvare:

– isi protejeaza rapid caile respiratorii (in cazul avalansei de zapada proaspata);

– se elibereaza de rucsac, schiuri si bete;

– executa miscari de inot pentru a se mentine la suprafata zapezii si pentru a se dirija spre marginea avalansei;

– daca stratul de zapada este mic, incearca sa se opreasca la piolet;

– incearca sa se prinda de eventualele obstacole (copaci, jnepeni, stalpi de marcaj, corzi fixe, cabluri, colturi de stanca);

– cand simte ca avalansa incepe sa se opreasca, isi incruciseaza bratele in jurul capului pentru protejare impotriva lovirii si pentru crearea unui spatiu liber in zona fetei, stabileste directia sus si incearca sa se elibereze din zapada;

– striga dupa ajutor.

Art. 230. – Echipierii operatorului antrenat in avalansa trebuie sa demareze imediat actiunea de salvare, luand urmatoarele masuri:

– urmaresc cu privirea operatorul antrenat in avalansa si pe cat posibil, locul de oprire;

– coboara la locul de oprire al avalansei, daca este posibil acest lucru;

– vor anunta cu maxima urgenta echipele de salvare;

– daca pot ajunge la baza avalansei se trece la cautarea victimei prin ascultare, cautare de echipamente, sondare si sapare si in paralel se alerteaza echipele Salvamont;

– cel putin un salvator trebuie sa asigure observarea zonei pentru preintampinarea unui eventual pericol (avalansa, cadere) care ar putea afecta viata intregii echipe;

– daca este gasita victima se acorda, primul ajutor si masuri de prevedere a imbolnavirii;

– conducerea echipei decide continuarea sau oprirea deplasarii, in functie de noua situatie creata.

4. Lucrari de intretinere pe stalpi metalici

Art. 231. – Tehnologiile de alpinism utilitar se aplica la toate constructiile metalice inalte, la care nu au fost prevazute prin constructie scari, platforme, instalatii de ridicat si alte mijloace de protectie colectiva specifice lucrului la inaltime.

Art. 232. – La toate lucrarile de alpinism utilitar pe stalpi (confectii metalice), prima urcare se face prin catarare, folosind echipamentul si tehnica asigurarilor dinamice respectand cu strictete, prevederile capitolului 2.

Pentru lucrarile care prevad repetarea mai multor treceri peste aceeasi suprafata, tehnologia de alpinism utilitar se completeaza cu tehnologii curente (conform Art. 171. din NSSM pentru lucru la inatime).

Art. 233. – Tehnologia de lucru pe stalpi metalici trebuie sa cuprinda:

(1) Operatia de asigurare a zonei periculoase de la baza constructiei, eventual si din partea superioara sau laterala a sa;

(2) Operatia de urcare, folosind tehnica alpinismului utilitar (cu asigurare dinamica a capului de coarda, asigurari intermediare conform tabelului 1);

(3) Operatia de amenajare a regruparii si de transport a materialelor;

(4) Operatia de pregatire si coborare in rapel, la care se includ fazele de lucru;

(5) Reluarea operatiilor 1;2;3 si 4 pentru alte zone alaturate, folosind corzi fixe sau metode de urcare specifice lucrului la inatime;

(6) Operatia de evacuare a zonei de lucru si a zonei periculoase.

Art. 234. – Asigurarile intermediare se executa de catre capul de coarda cu ajutorul unor bucle de coarda, de cablu sau de lant, prin ochiurile care se monteaza carabiniera; buclele se monteaza in jurul unui element al confectiei metalice, astfel incat sa nu existe posibilitatea alunecarii lor, in cazul opririi unei caderi in ele.

Rezistenta minima a punctului fix, astfel realizat, trebuie sa fie de 25 KN.

Art. 235. – Toate muchiile ascutite peste care trece coarda dinamica la urcare si coarda statica la coborare, trebuie sa fie protejata contra taierii, cu aparatori de tabla, invelitoare de masa plastica, textila etc.; aceste aparatori trebuie fixate impotriva deplasarii lor accidentale si verificarea inaintea fiecarei noi utilizari.

Art. 236. – Regruparile se realizeaza pe platforme metalice sau artificiale, astfel ca distanta dintre ele sa nu depaseasca 40 m.

Art. 237. – Intr-o regrupare nu trebuie sa se lucreze sau stationeze mai mult de trei persoane. Fiecare operator trebuie sa aiba doua puncte de autoasigurare si un spatiu de minimum 1 m2.

Art. 238. – Pentru conditii normale de mediu (temperatura, umiditate, vant sub 2m/s), de noxe si radiatii (in limitele admisibile), durata maxima de lucru la inaltime este de 6 ore; fiecare risc existent la locul de munca conduce la reducerea duratei de lucru, proportional cu concentratia sau intensitatea respectiva.

Art. 239. – In vedera reducerii oboselii fizice si psihice se recomanda ca rolurile operatorilor sa se schimbe periodic, pe durata programului de lucru.

Art. 240. – Daca lucrarea se desfasoara in interiorul unei confectii metalice se vor asigura conditii normale de ventilatie si iluminat, conform Normelor generale de protectie a muncii.

Art. 241. – La executarea unor operatii de protectie anticoroziva, izolatii, expertizari, reparatii, intretinere, montare-demontare, operatorii trebuie sa fie calificati si instruiti pentru a respecta toate prevederile de securitate si igiena a muncii, din meseriile respective.

Art. 242. – Pe un stalp metalic va lucra simultan o singura echipa, cu maximum 4 operatori.

Art. 243. – Pe o constructie metalica cu suprafata foarte mare, pot lucra mai multe echipe simultan, (cu tehnologii de alpinism utilitar sau de lucru la inaltime), cu conditia ca fiecare echipa sa nu patrunda in zonele periculoase ale celorlalte, pe baza unui plan zilnic de lucru.

Art. 244. – Echipamentele care trebuie lasate, in stare montata, la locul de munca, trebuie protejate corespunzator impotriva efectelor intemperiilor (udare, taiere, uzura, topire etc.).

Art. 245. – La inceperea fiecarui ciclu de lucru, echipamentele de protectie se controleaza calitativ si cantitativ, cele gasite in stare de uzura (peste limita admisibila) trebuind sa fie inlocuite.

Art. 246. – Daca pe constructie se gasesc substante lichide sau solide toxice, coroziv sau cu proprietati necunoscute, se evita atingerea lor cu parti ale corpului sau ale echipamentelor, sau se intrerupe lucrul; reluarea lucrului se face numai dupa luarea masurilor de prevedere strict necesare, corespunzator cu natura si concentratia noxelor respective.

Art. 247. – Suprafetele metalice trebuie curatate astfel ca sa asigure o aderenta suficienta la urcare, coborare si in timpul lucrului.

Art. 248. – Elementele metalice (scari, balustrade etc.), rupte sau fisurate, se vor suda in vedera utilizarii lor ulterioare. In cazul in care nu este posibil acest lucru, ele se vor ocoli, eventual se vor consolida (lega), pentru a nu cadea la o eventuala solicitare accidentala.

Art. 249. – Instalatiile si aparatele electrice aflate pe stalp sau pe confectia metalica se vor ocoli. Atingerea sau utilizarea acestora se face numai cu acordul si sub supravegherea personalului de specialitate al beneficiarului. In cazul in care ele se afla in zona periculoasa, este obligatorie protectia lor contra unor eventuale deteriorari.

5. Lucrari pe cosuri de fum si turnuri de racire

Art. 250. – La lucrarile executate cu tehnologii de alpinism utilitar, care au ca obiectiv un cos de fum sau un turn de racire, se vor respecta toate prevederile cuprinse in cap. 2 si 4.

Art. 251. – In lipsa altor puncte fixe de asigurare intermediara sau de autoasigurare, in peretele de beton armat se vor planta ancore cu rezistenta corespunzatoare, in conformitate cu instructiunile de utilizare ale fabricantului.

Urechile folosite la aceste ancore vor respecta aceleasi conditii de rezistenta si calitate.

Operatorii care monteaza ancorele trebuie sa fie specializati in asemenea operatii.

Art. 252. – Nu se admite executarea de lucrari cu tehnologii de alpinism utilitar in interiorul cosurilor sau a turnurilor aflate in functiune sau cu gazele de ardere deviate necorespunzator.

Art. 253. – Daca exista instalatii alaturate in functiune, operatorii vor avea asupra lor, in permanenta o masca individuala contra gazelor si filtre de rezerva adecvate naturii si concentratiei substantei/gazelor respective, respectand normele specifice pentru lucrul cu substante toxice, inflamabile sau explozive.

Art. 254. – La prima urcare pe o constructie de beton armat, zidarie etc., se vor ocoli sau indeparta toate resturile de materiale, cazaturile sau sparturile gasite pe platforme, astfel ca ele sa nu constituie un pericol pentru persoanele si echipamentele aflate la un nivel inferior.

Scoaterea lor din zona de lucru se face, daca este necesar, numai prin transportul si coborarea lor cu coarda, in containere sau galeti, care asigura securitatea acestei operatii.

Art. 255. – Manipularea, transportul si ridicarea manuala a materialelor se face in conformitate cu normele poz. 1 si 16, din Anexa 2.

Art. 256. – In locurile de munca la care exista mult praf, este obligatorie folosirea manusilor si a ochelarilor de protectie.

Art. 257. – In spatiile interioare se folosesc instalatiile de iluminare ale obiectivului sau instalatii portative (lampi de mana, lanterne frontale etc.), care trebuie sa respecte prevederile specifice din domeniu. Racordarea instalatiilor electrice si eventualele reparatii trebuie executate numai de personal calificat si cunoscator al instalatiilor din zona de lucru.

Art. 258. – La toate deplasarile care se fac pe structuri metalice uzate si deteriorate, pe exteriorul sau in interiorul cosurilor de fum si a turnurilor de racire, echipa trebuie asigurata cu coarda dimanica, observand cu deosebita atentie eventualele pericole din aceste spatii (datorate unor sparturi, coroziuni, explozii, incendii, prabusiri inundatii, noxe, abandonari de materiale, defecte de constructie etc.).

Art. 259. – Tehnologia de alpinism utilitar se poate aplica impreuna cu tehnologiile specifice lucrului la inaltime (inclusiv cu instalatii de ridicat), cu conditia ca ambele tehnologii sa indeplineasca prevederile specifice ale normelor respective, iar acestea sa nu fie contradictorii.

Art. 260. – Daca pe acelasi obiectiv (cos sau turn) lucreaza mai multe formatii de lucru, sunt necesare urmatoare prevederi:

– in fazele de elaborare a tehnologiilor respective de lucru trebuie prevazut modul de colaborare si coordonare a lucrarilor, in timp si spatiu;

– la inceperea lucrului, fiecare formatie trebuie sa cunoasca propriile zone de lucru si zonele periculoase aferente, precum si ale celorlalte formatii;

– de comun acord, se vor stabili si spatiile de circulatie, de depozitare a materialelor, de acces ale masinilor, de dispunere a utilajelor si echipamentelor etc., pentru fiecare din formatiile de lucru din obiectiv;

– planificarea conditiilor de colaborare se va face dupa un program comun, elaborat si urmarit de conducatorii locurilor de munca (sefi de santier, maistrii, sefi de echipa etc.), care se prelucreaza cu toti salariatii, in cadrul instructajului zilnic, la intrarea in schimb;

– orice modificare a tehnologiei si programului de lucru, care poate afecta securitatea altor formatii din obiectiv, va fi adusa la cunostinta acestora, in timp util;

– orice pericol exterior, va fi adus la cunostinta de membrii unei echipe si celorlalte formatii de lucru.

Art. 261. – In cadrul unei echipe de operatori alpinisti poate fi incadrat si personal apt sa lucreze la inaltime sau numai la sol, daca este pregatit si instruit pentru a efectua anumite operatii ale lucrarii, fara a fi utilizati in operatii specifice tehnologiei de alpinism utilitar.

Art. 262. – Operatorii care utilizeaza instalatii de ridicat persoane sau materiale, trebuie specializati si instruiti in acest domeniu, in conformitate cu normele ISCIR in vigoare.

Art. 263. – Instalatiile, aparatele si utilajele vulnerabile, aflate in zona periculoasa, se vor executa sau proteja corespunzator, pe toata perioada lucrarilor sau pe durate strict limitate, conform planificarii lucrarilor.

6. Lucrari de intretinere, montaje, demolari si reparatii la constructii, cu tehnica alpinismului utilitar

Art. 264. – Lucrarile cu tehnologii de alpinism utilitar pe fatade, interioare si acoperisuri de constructii civile si industriale se executa numai de sus in jos, urcarea fiind facuta pe scarile imobilului, respectandu-se prevederile cap. 2 si 5.

Urcarea pe acoperisuri se face respectandu-se prevederile cap. 2 si 4.

Art. 265. – Protectia zonei periculoase impune urmatoarele masuri preventive specifice:

– la lucrul pe fatade si pe acoperisuri, zona periculoasa nu se poate proteja corespunzator in anumite situatii.

In aceste cazuri este obligatorie executia de copertine sau pereti cu rezistenta si dimensiuni corespunzatoare, prevazute in normele conexe prezentate in Anexa 2. Este de asemenea obligatorie blocarea/inchiderea usilor si cailor de acces.

Art. 266. – Calificarea de baza a operatorilor trebuie sa corespunda exigentelor acestor lucrari; instruirea de protectie a muncii specifice tehnologiei de alpinism utilitar se completeaza cu cea specifica calificarii respective.

Art. 267. – Toate echipamentele cu care se lucreaza la inaltime se vor purta legate la centura sau in rucsacuri.

Art. 268. – Materialele care se folosesc in lucrare, se transporta si se depoziteaza in containere sau galeti, cu masa de cel mult 10 kg; resturile rezultate din lucrare se evacueaza in cel mai scurt timp, in aceleasi conditii.

Pe acoperisuri sau platforme (regrupari) se depoziteaza o cantitate minima de materiale, respectand normele PSI:

Art. 269. – In nici un caz nu se permite evacuarea sau aruncarea materialelor sau echipamentelor de la inaltime.

Art. 270. – La incheierea schimbului de lucru, toate echipamentele trebuie coborate de la inaltime si depozitate in spatii care sa le asigure o protectie corespunzatoare.

Fac exceptie anumite balustrade si ancoraje care se demonteaza numai la terminarea lucrarii din spatiul respectiv si care trebuie atent verificate la reinceperea lucrului.

Art. 271. – Elaborarea tehnologiei de demolare trebuie precedata de o expertizare, care sa evidentieze starea constructiei si pericolele existente, atat pentru echipa de lucru, cat si pentru echipamentele de lucru din zona periculoasa.

Art. 272. – Lucrarea de demolare se poate realiza prin tehnologie de alpinism utilitar, daca sunt indeplinite simultan urmatoarele cerinte:

– nu exista pericolul prabusirii intregii constructii sau a unor parti din ea, atat la nivelul coronamentului, cat si pe parcursul demolarii;

– gradul de poluare al constructiei si/sau al zonei permite aplicarea tehnologiei;

– exista posibilitati eficiente tehnic si economic pentru protectia sigura a salariatilor, cailor de acces si echipamentelor, din zona periculoasa;

– exista operatori alpinisti specializati si experimentati in asemenea lucrari;

– exista timpul necesar, avand in vedere ca nu se poate lucra in conditiile de intemperii descrise la subcap. 2.8.

Art. 273. – Urcarea si lucrul trebuie sa respecte prevederile cap. 2 si a normei conexe poz. 15 din Anexa 1.

Art. 274. – Tehnologia de demolare trebuie sa specifice, foarte clar si detaliat, urmatoarele aspecte:

– prevederi pentru protectia zonei periculoase, pe toata durata lucrului;

– conditiile in care se executa urcarea si asigurarea (avand in vedere starea deteriorata a scarilor specifica acestor constructii degradate), la prima ascensiune si la fiecare reluare a ciclului de lucru;

– conditiile si locul in care se fac regruparile, pe parcursul lucrarii;

– numarul membrilor echipei (3-4) si organizarea lor in regrupare si in timpul lucrului;

– modul de evacuare a materialelor demolate si de folosire a unor instalatii de ridicat;

– conditiile in care se executa operatiile periculoase (relativ la echipamentul specific);

– durata lucrului la inaltime, in conditiile susmentionate si ai factorilor de mediu estimati;

– lista echipamentelor individuale de protectie si de lucru si durabilitatea lor, in situatia de lucru prevazuta;

– desemnarea sefului de echipa si a capului de coarda;

– conditiile de pregatire si instruire a formatiei de lucru si a conducatorilor ei.

Art. 275. – Seful de echipa are obligatia de a urmari in permanenta starea cantitativa si calitativa a echipamentelor, conditiile de asigurare si autoasigurare, aparitia unor pericole exterioare sau interioare noi si starea de sanatate si oboseala a operatorilor, pentru a lua cele mai bune masuri privind securitatea si eficienta muncii.

Art. 276. – Daca seful de echipa constata aparitia unor riscuri noi, neprevazute in tehnologia de lucru si care nu le poate diminua sau elimina cu mijloace proprii, el va hotari intreruperea lucrului si va anunta imediat proiectantul si conducerea societatii.

7. Prevederi pentru activitatea speologica

Art. 277. – Programarea unei lucrari cu tehnologii de alpinism utilitar intr-o pestera se face in conditii meteorologice adecvate, evitandu-se urmatoarele situatii:

– furtuni cu descarcari electrice, fiind cunoscut ca golurile subterane atrag fulgerele;

– ploi torentiale; cresterea brusca si masiva a debitului de apa (viituri), in pesteri active sau temporar active, este deosebit de periculoasa prin tulburarea apei, antrenarea de bolovani si busteni, aparitia unor cascade si mai ales prin inundarea unor portiuni de galerie;

– topirea masiva a zapezilor;

– ceata, situatie in care exista pericolul ratacirii in timpul accesului in pestera;

– viscol, situatie in care pot aparea degeraturi si chiar inghetul.

Art. 278. – Numarul membrilor unei echipe ce desfasoara activitati speologice se va stabili in functie de gradul de dificultate al pesterii:

1. Pesteri fosile (fara cursuri de apa permanente sau temporare) orizontale sau in panta fara stramtori, tarasuri sau traversari (parcurgerea unei portiuni de galerie pe unul din pereti folosind prizele sau echipand-o cu o balustrada).
2. Pesteri fosile orizontale sau in panta cu stramtori si tarasuri, dar fara traversari.

III. Pesteri in care suma verticalelor (saritori, puturi) este de ordinul zecilor de metri, dar fara puturi mai mari de 30 m. Aceste pesteri pot avea cursuri de apa (pesteri active) lente, dar sa nu existe pericolul de cadere in apa. De asemenea, pot avea traversari si/sau saritori pozitive (ce trebuie urcate) dar care nu necesita echipament de escalada, deci pot fi urcate la liber, in conditii de securitate.

1. Pesteri cu verticale mai mari de 30 m, sau cu suma verticalelor de ordinul sutelor de metri si/sau active, cursul de apa fiind periculos si neputand fi evitat, si/sau cu saritori pozitive ce necesita echipament de escalada.

– Pentru pesteri de gradul I, II sau III echipa va avea minimum 3 membrii – in cazul unui accident unul din membrii va ramane cu cel accidentat, iar celalalt va merge sa anunte echipa de interventie;

– Pentru pesteri de gradul IV echipa va avea minimum 4 membrii – in cazul unui accident unul din membrii va ramane cu cel accidentat, iar ceilalalti vor merge sa anunte echipa de interventie.

Art. 279. – Echipamentul individual se va alege in functie de gradul de dificultate al pesterii:

A.pentru pesteri de gradul I si II

– casca de protectie cu fixarea jugularei in Y;

– ecleraj dublu (electric si acetilic) functional, montat pe casca;

– accesorii pentru buna functionare a eclerajului (baterie, brener, bec de rezerva, desfundator);

– lampa de carbid si rezerva de carbid;

– furtunul care face legatura intre lampa de carbid si ecleraj;

– centura de mijloc ce serveste la strangerea pe talie a combinezonului si pentru prinderea lampii de carbid si a altor materiale;

– lenjeria de corp va fi confectionata din lana;

– combinezon de protectie impermeabil;

– cizme de cauciuc;

– manusi de protectie de cauciuc sau mase plastice;

– folia de supravietuire;

– garoul (pentru alimentarea cu apa a lampii de carbid din ochiurile de apa putin adanci si in oprirea hemoragiilor);

– bucla de cordelina (poate inlocui o piesa din echipament deteriorata sau pierduta, ex: centura, pedala, blocator);

– sacul speologic (banana) pentru transportul materialelor.

1. pentru pesteri de gradul III acelasi echipament de mai sus, plus:

– centura inferioara (scaunul reglabil);

– centura de piept (superioara);

– veriga rapida a centurii (tip delta sau semirotunda);

– coboratorul cu role sau cu bare;

– blocatorul de piept;

– blocatorul cu maner;

– pedala blocatorului cu maner (confectionata din coarda statica de minimum 8 mm);

– minimum 6 carabiniere, care vor fi folosite dupa cum urmeaza:

– una la coborator, pentru atasarea de ham – cu sistem de siguranta;

– una pentru frecarea suplimentara a corzii la rapel (din otel sau din titan) – cu sau fara siguranta;

– una la blocatorul cu maner, pentru atasarea pedalei – cu surub de siguranta;

– doua la loje – cu siguranta;

– una pentru atasarea cordelinei de ham – cu inelul de siguranta.

1. pentru pesteri de gradul IV idem ca mai sus si/sau in functie de natura pesterii:

– pontoniera sau neopren;

– haine de schimb;

– centura complexa.

Art. 280. – Echipamentul colectiv se alege in functie de gradul de dificultate al pesterii:

1. Pentru pesterile de gradul I si II :

– trusa de prim ajutor;

– ceas, busola si harta daca exista.

1. Pentru pesterile de gradul III la fel ca mai sus, plus:

– corzi statice de minimum 9 mm;

– amaraje: plachete, carabiniere cu siguranta si/sau verigi;

– 1-2 truse de spituri (ancore): tamponor, cheie de 13, spituri;

– pitoane de stanca;

– 2 ciocane de maxim 500 g;

– echipament salvaspeo: scripeti, blocatoare;

– fisa de echipare a pesterii, daca exista;

– baterii de carbid de rezerva;

1. Pentru pesteri de gradul IV idem ca mai sus si/sau in functie de natura pesterii:

– coarda dinamica simpla sau doua corzi gemene;

– carabiniere cu si fara siguranta (subcap. 2.9.6);

– bucle de asigurare intermediare;

– frana dinamica (subcap. 2.9.5);

– scarite de escalada;

– platforma sau catarg de escalada;

– barca pneumatica, daca este cazul.

Art. 281. – Toate echipamentele sus mentionate trebuie sa fie certificate conform legislatiei actuale.

Art. 282. – In activitatile speologice se folosesc urmatoarele noduri:

1. Noduri de ancorare:
2. Opt;
3. Noua;
4. Fluture;
5. Iepure;
6. De ancora;
7. Coada vacii.
8. Noduri de jonctiune:
9. Dublu pescaresc;
10. Opt;
11. Triplu opt;
12. De jonctiune in amaraj.
13. Noduri de asigurare, autoasigurare, blocare:
14. Obendorf;
15. Prusik;
16. Ronsdorf;
17. Cabestan (Mastwurf);
18. Semicabestan (italian).

D. Noduri pentru chingi

1. Coada vacii;
2. De chinga;
3. Fraost.

Art. 283. – Inainte de inceperea lucrarii echipa trebuie sa afiseze fisa de echipare a pesterii, apoi se vor introduce corzile in banane in ordinea inversa succesiunii verticalelor, dupa ce in prealabil a fost facut un nod la capatul corzii.

Art. 284. – Primul care va incepe coborarea verticalelor va fi seful de echipa sau cel care a mai parcurs pestera respectiva. La coborarea verticalelor se vor respecta urmatoarele prevederi:

– se va curata accesul spre verticala de pietre, bolovani, etc., la fel si pe parcursul verticalei;

– se va monta o mana curenta inaintea fiecarei verticale;

– in capul fiecarei verticale se va monta un amaraj dublu;

– daca coarda se freaca de pereti se va monta o fractionare sau o deviere;

– traversarile se vor echipa cu o balustrada care incepe si se termina cu doua amaraje;

– ultima fractionare se va dubla in cazul in care distanta dintre aceasta si fractionarea anterioara este de ordinul zecilor de metri;

– echiparile se fac astfel incat sa se poata preintampina consecintele unei viituri.

ANEXA 1

Norme specifice de protectie a muncii complementare prezentei norme

Norma specifica de protectie a muncii pentru activitatea de alpinism utilitar se aplica in complementare cu urmatoarele norme specifice de protectie a muncii, in functie de natura domeniului de activitate al economiei:

1. NSPM pentru minele de carbuni, sisturi si nisipuri bituminoase – cod 46
2. NSPM pentru lucrarile speciale in activitatea de foraj-extractie a hidrocarburilor
3. NSSM la lucrarile de foraj sonde – cod 9
4. NSPM pentru lucrarile de foraj pe platforme marine
5. NSSM pentru sudarea si taierea metalelor – cod 2
6. NSSM pentru activitatea de vopsire – cod 26
7. NSPM pentru transportul si distributia energiei electrice – cod 65
8. NSSM pentru prepararea, transportul, turnarea betoanelor si executarea lucrarilor de beton armat si precomprimat – cod 7
9. NSSM pentru executarea constructiilor inalte (liftari si glisari) – cod 41
10. NSSM pentru lucrarile de zidarie, montaj prefabricate si finisaje in constructii – cod 27
11. NSPM pentru lucrari de izolatii termice, hidrofuge si protectii anticorozive
12. NSSM pentru lucrarile de instalatii tehnico-sanitare si de incalzire – cod 28
13. NSPM pentru lucrarile de montaj utilaj tehnologic si constructii metalice
14. NSPM pentru constructii hidrotehnice, portuare si canale navigabile
15. NSPM pentru lucrarile de reparatii, consolidari, demolari si translatii de cladiri
16. NSSM pentru lucrul la inaltime – cod 12
17. NSSM pentru constructii si confectii metalice – cod 42
18. NSPM pentru manipularea, transportul prin purtare si cu mijloace nemecanizate si depozitarea materialelor – cod 57

Nota: -Normele editate pana in prezent poarta denumirea de Norme specifice de securitate a muncii (NSSM)

ANEXA 2

Standarde de referinta

1. STAS 3375-88 Echipament de protectie. Centura de siguranta pentru muncitorii din telecomunicatii
2. STAS 12791-89 Echipament de protectie. Centura de siguranta pentru constructori, si montori
3. STAS 5920-89 Echipament de protectie. Centura de siguranta pentru pompieri
4. STAS 8292-87 Echipament de protectie. Centura de siguranta pentru muncitorii de la cariere
5. STAS 6787/1-77 Piese metalice pentru centuri de siguranta. Conditii tehnice generale de calitate
6. STAS 6787/2-77 Piese metalice pentru centuri de siguranta. Inele de prindere. Conditii tehnice speciale de calitate.
7. STAS 6787/3-90 Piese metalice pentru centuri de siguranta. Suport pentru cleste. Conditii tehnice speciale de calitate.
8. STAS 6787/4-77 Piese metalice pentru centuri de siguranta. Catarame. Conditii tehnice speciale de calitate.
9. STAS 6787/8-77 Piese metalice pentru centuri de siguranta. Dispozitiv de suspendare.Conditii tehnice speciale de calitate.
10. SR 6646-2:1996 Iluminatul artificial. Conditii pentru iluminatul spatiilor de lucru.
11. SR EN 354:1996 Echipament individual de protectie impotriva caderilor de la inaltime. Mijloace de legatura
12. SR EN 358:1995 Echipament individual pentru pozitionare in timpul lucrului si prevenirea caderilor de la inaltime. Sisteme de pozitionare in timpul lucrului
13. SR EN 360:1996 Echipament individual de protectie impotriva caderilor de la inaltime. Opritoare de cadere retractabile
14. SR EN 361:1996 Echipament individual de protectie impotriva caderilor de la inaltime. Centuri complexe

ANEXA 3

Ghid de terminologie. Notiuni de baza

A. Notiuni de lucru la inaltime (nssm pentru lucru la inaltime)

1. Accident de munca: accident prin care se produce vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin trei zile, invaliditate sau deces.
2. Baza de referinta artificiala: loc amenajat cu masuri de securitate a muncii integrate, unde nu mai exista pericolul caderii in gol.
3. Boala profesionala : afectiunile care se produc ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesiuni, cauzate de factori nocivi, fizici, chimici si biologici, caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca.
4. Conducatorul lucrarilor: in contextul prezentei norme, conducatorul lucrarilor este echivalentul agentului economic, patronului, inginerului sef, sefului de santier (brigada), inginerului sef – punct de lucru.
5. Conducatorul locului de munca: in contextul pezentei norme, conducatorul locului de munca este echivalentul tehnicianului, maistrului, sefului de echipa, responsabilului desemnat (numit).
6. Dispozitiv de protectie: dispozitiv care reduce sau elimina riscul, singur sau in asociere cu un protector.
7. Echipament individual de lucru (EIP): totalitatea mijloacelor pe care persoanele juridice sau fizice le acorda unui salariat pentru protejarea imbracamintei si incaltamintei personale in timpul procesului de munca.
8. Echipament individual de protectie (EIP): totalitatea mijloacelor cu care este dotat salariatul in timpul indeplinirii sarcinii de munca si a accesului la si de la locul de munca, in vedera asigurarii protectiei sale impotriva pericolelor la care este expus.
9. Echipamente tehnice (ET): in contextul prezentei norme specifice, prin echipamente tehnice se inteleg mijloacele de productie, adica totalitatea masinilor, utilajelor, instalatiilor, dispozitivelor de lucru care concura la executarea sarcinii de munca.
10. Inaltime mica: inaltime de maximum 2 m de amplasare a locurilor de munca.
11. Instructaj de protectie a muncii: modalitate de instruire in domeniul protectiei muncii care se desfasoara la nivelul unitatilor si are ca scop insusirea de catre salariati a cunostintelor si formarea deprinderilor impuse de securitatea muncii, specifice activitatii pe care o realizeaza sau urmeaza a o realiza.
12. Instructiuni specifice de securitate a muncii : componente ale sistemului de reglementari in domeniul securitatii muncii, ale caror prevederi sunt valabile numai pentru activitatile desfasurate in cadrul unei unitati.
13. Instructiuni de utilizare: instructiuni a caror elaborare este obligatorie pentru orice produs, constituind parte integranta a documentatiei pentru certificarea produsului si prin care, producatorul trebuie sa prezinte toate informatiile necesare utilizarii produsului, in conformitate cu scopul pentru care a fost creat si asigurarii securitatii muncii.
14. Lucrul la inaltime: prin lucrul la inatime se intelege activitatea desfasurata la minimum 2 m, masurata de la talpile picioarelor salariatului pana la baza de referinta naturala (solul), sau orice alta baza de referinta artificiala, baza fata de care nu exista pericolul caderii in gol.
15. Mediu de munca: ansamblul conditilor fizice, chimice, biologice si psihologice in care, unul sau mai multi executanti isi realizeaza sarcina de munca.
16. Persoana juridica: in contextul prezentei norme specifice, prin conducerea persoanei juridice se intelege conducerea agentului economic care organizeaza, conduce, verifica activitatea economica si raspunde de aplicarea prevederilor normelor de protectie a muncii.
17. Prevedere: ansamblul procedeelor si masurilor luate sau planificate la toate stadiile de lucru, pentru evitarea pericolelor sau reducerea riscurilor.
18. Securitatea muncii: situatie, stare caracterizata prin nivelul de risc mai mic sau egal cu riscul acceptabil in sistemele de munca.

B. Notiuni specifice de alpinism utilitar si speologie

In contextul pezentei norme specifice, se definesc urmatorii termeni consacrati in domeniu:

1. Absorbator de energie (AE conform EN 355:1992): component al unui sistem de oprire a caderii, care garanteaza acestui sistem o totala capacitate de oprire, in siguranta, a caderii de la inaltime, in cazurile de aplicare recomandate.
2. Ancora (pr. EN 795): element metalic, avand alcatuiri diferite, destinat fixarii pe elemente din beton armat sau pe stanca, a unor sisteme de oprire a caderii, de limitare sau pozitionare in zona de lucru, sau a unor aparate, instalatii sau subansamble. Proiectarea si executarea prinderilor cu ancore, folosite in constructii industriale, trebuie sa respecte indicatorul NP 50-89 (Buletinul Constructiilor nr. 2/1990). Urechile sau inelele ancorelor nu fac obiectul acestei norme si trebuie omologate separat, functie de destinatia si modul lor de utilizare.
3. Ancoraj: sistem format din doua sau mai multe pitoane sau ancore (dotate cu ureche sau inel de forma si rezistenta corespunzatoare), montate conform unei scheme intr-un perete natural sau artificial, carabiniere cu siguranta si lonje, in scopul fixarii unui sistem de oprire a caderii sau a unor echipamente de munca.
4. Asigurare dinamica: procedeu tehnic folosit de secund, pentru tinerea corzii dinamice la care este legat capul de coarda, si permite alunecarea controlata a unei anumite lungimi de coarda (printr-o frana dinamica) in momentul in care forta dinamica a caderii depaseste o anumita valoare; procedeul este utilizat si de catre capul de coarda, daca secundul executa o traversare oblica.
5. Asigurare intermediara: procedeu tehnic ce prevede introducerea corzii dinamice in carabiniere atasate la mai multe puncte succesive, situate la distante optime, pe traseul (lungimea de coarda) pe care il parcurge capul de coarda, intre doua regrupari.
6. Asigurare statica: procedeu tehnic de tinere a corzii statice sau dinamice, prin care un operator asigura fix, de la un punct superior amplasat, urcarea, traversarea sau coborarea unui alt operator, astfel ca la o eventuala cadere, coarda sa nu alunece prin frana pe care o foloseste in acest scop.
7. Autoasigurare: procedeu tehnic de legare a unui operator la un punct de ancorare al regruparii, folosind un anumit tip de nod (cabestan sau Opt) si o carabiniera cu siguranta; autoasigurarea se face direct la coarda (statica sau dinamica) sau prin intermediul unei lonje.
8. Ascensiune: activitate cu scop sportiv, utilitar sau umanitar (salvare), desfasurata intr-un spatiu situat la altitudine, in mod solitar sau in cadrul unei echipe organizate.
9. Balustrada: sistem, fix sau recuperabil, de ancoraje si corzi statice, utilizat pentru siguranta parcurgerii unui anumit sector de perete, galerie, pod suspendat etc. Balustradele fixe sau recuperabile nu exclud folosirea unui sistem de oprire a caderii complet separat.
10. Blocator: dispozitiv care se foloseste la urcarea sau traversarea pe o coarda fixa (statica), avand calitatea de a aluneca usor in directia inaintarii si de a se bloca automat, daca este solicitat in sens invers. In anumite procedee de munca, folosirea a doua sau trei blocatoare, inlocuieste utilizarea unor elemente ale sistemului de oprire a caderii.
11. Bucla de asigurare intermediara (Express): element de prelungire a unui punct de asigurare intermediara, montat intre doua carabiniere, in scopul micsorarii frecarii dintre coarda si perete, respectiv dintre coarda si carabiniera.
12. Cap de coarda: primul operator care se deplaseaza, legat intr-un sistem de oprire a caderii, de la sol la o regrupare sau intre doua regrupari; directia deplasarii poate fi verticala (sensul in sus sau in jos), orizontala sau oblica (ascendenta sau descendenta).
13. Carabiniera: element al sistemului de oprire al caderii (de limitare sau de pozitionare), similar, carligului de siguranta, cu calitati de rezistenta si siguranta superioare, care ii ofera posibilitatea tinerii unei forte dinamice corespunzatoare unui factor egal cu 2. Carabinierele fara siguranta se folosesc numai la asigurari intermediare.
14. Coarda dinamica (pr. EN 892-1): franghie de alpinism, cu diametru intre 8-8,5 mm (geamana), 8,5-9,5 mm (semicoarda) si 10-11,6 mm (simpla), utilizata pentru ascensiuni, escalade si lucrari la inaltime, care are prorpietatea de a prelua o parte importanta din energia de cadere a capului de coarda; conform normelor europene actuale, coarda dinamica nu este inclusa obligatoriu in sistemul de oprire a caderii, dar se poate atasa acestui sistem, in anumite procese de munca, cum ar fi tehnologia de alpinism utilitar. Pentru toate trei tipurile mentionate, alungirea relativa de rupere este de 33%.
15. Coarda statica: este o franghie speologica, utilizata pentru coborari sau urcari, prin anumite procedee tehnice; este folosita si in alpinismul utilitar si sportiv in acelasi scop, ca si pentru asigurarea de sus a operatorului alpinist. Ea se caracterizeaza printr-o alungire relativ mica la rupere , intre 5-20%.
16. Cordelina: franghie statica, cu diametre intre 3 si 6 mm, utilizata pentru confectionarea unor echipamente specifice, pentru noduri de urcare pe coarda si pentru manevre de cozi si materiale.
17. Coborator (EN 341:1992): dispozitiv pentru coborare pe una sau doua corzi statice (dinamice numai in caz de salvare sau retragere din traseu), care asigura o franare si o viteza de coborare optima, in diferite situatii sau procese de munca. Normele europene admit pentru lucrul la inaltime numai coboratoarele autoblocante.
18. Catarare libera (naturala): procedeu tehnic de urcare a unui perete, la care se folosesc toate cele patru membre, pentru sprijin (apucare) pe (de) prizele naturale ale peretelui.
19. Catarare artificiala: procedeu tehnic de urcare a unui perete, la care se folosesc prize artificiale (batute, montate sau sapate).
20. Centura de siguranta complexa . SR-EN 361:1993): suport pentru sprijinul total al corpului operatorului ce constituie o componenta a sistemului de oprire a caderii (putand fi utilizata si in sistemele de pozitionare sau de limitare). Ea cuprinde bretele, legaturi, catarame si alte elemente, aranjate potrivit si asamblate astfel ca sa suporte in siguranta operatorul si sa-l retina in timpul caderii si dupa oprirea ei.
21. Centura de siguranta pentru limitarea pozitiei de munca: un ansamblu de elemente interconectate pentru a forma un aranjament complet al echipamentului gata de a fi utilizat in scopul prevenirii ajungerii operatorului intr-o zona in care exista pericol de accidentare (prin cadere de la inaltime, electrocutare etc.).
22. Centura de siguranta pentru pozitionare in locul de munca: componenta a unui sistem de pozitionare (sedere) in locul de munca sau in regrupare. Ea este compusa din elemente aranjate si asamblate corespunzator si care impreuna cu lonja (sau lonjele), permite sprijinul si sedere, sigura si comoda, a operatorului in locul de munca, astfel ca el sa aiba mainile libere pentru a executa operatiunile dictate de procesul de munca.
23. Element de disipare a energiei: element al subsistemului de legatura utilizat in scopul opririi in siguranta a caderii. El poate fi montat la opritorul de cadere alunecator, la lonja sau la suportul de ancorare.
24. Factor de cadere (Fc): raportul dintre inaltimea totala de cadere si lungimea de coarda (dinamica) dintre nodul de legare la centura capului de coarda si frana dinamica a secundului care asigura; marimea acestui factor afecteaza, direct proportional, valoarea fortei dinamice maximale a caderii respective (la fel ca valoarea masei operatorului aflat in cadere libera).
25. Forta dinamica maximala ( Fdm): valoarea maxima a socului care apare in timpul opririi unei caderi. Daca se asimileaza sistemul de oprire a caderii cu o vibratie libera amortizata interna (vascoelastica datorita fortelor de frecare din interiorul corzii si a buclei de asigurare intermediara si structurala, datorita frecarii dintre coarda si carabiniera, eventual dintre coarda si perete), forta dinamica maximala reprezinta amplitudinea primei vibratii.
26. Frana dinamica (FD): este un absorbator de energie folosit pentru reducerea fortei dinamice maximale a unei caderi, folosind un anumit tip de coarda dinamica si de aigurare. Ea este deservita, in cele mai multe cazuri, de catre un secund, dar exista si frane dinamice automate, montate direct la centura capului de coarda.
27. Lonja (EN 354:1992): componenta utilizata ca mijloc de legatura intr-un sistem de oprire a caderii, de limitare sau pozitionare in locul de munca, cu scopul de a fixa operatorul de punctul de ancorare (in cazul regruparii) sau in locul de munca. Ele se confectioneaza din coarda dinamica, chinga cusuta, cablu sau lant, putand fi fixe sau reglabile.
28. Lungime de coarda (LC): spatiu de perete, panta sau vale, cuprins intre doua regrupari.
29. Suport de ancorare: element de legatura specific pentru un subsistem ce foloseste un opritor de cadere alunecator, in cadrul unui sistem de oprire a caderii. Practic, reprezinta o insusire de puncte de ancorare, pe o franghie flexibila, un cablu metalic sau o sina rigida.
30. Nod: element care se realizeaza pe o anumita portiune de coarda sau cordelina, in scopul obtinerii unui ochi care are o destinatie precisa si un inalt grad de siguranta in timpul lucrului.
31. Opritor de cadere alunecator (OCA conform EN 353 -1/-2:1992): component al unui sistem de oprire a caderii format dintr-un dispozitiv care insoteste automat operatorul in urcarea sa de-a lungul unui suport de ancorare, avand proprietatea de a aluneca usor in sensul deplasarii capului de coarda si de a se bloca, daca se produce o cadere sau o tractiune brusca in sens opus.
32. Opritor de cadere retractabil (OCR conform. SR-EN 360 : 1994): component al unui sistem de oprire a caderii format dintr-un dispozitiv, montat intre centura de siguranta complexa sau de limitare a pozitiei de lucru si un punct de ancorare, cu posibilitati de intindere, retragere si blocare automata, pentru completare sau inlocuirea lonjei (putand fi considerat deci un mijloc de sustinere retractabil).
33. Participant: operator din componenta echipei de alpiniam utilitar care nu are nici o functie de asigurare a corzilor, in timpul lucrului.
34. Pana: element de lemn sau metalic, introdus prin batere sau asezare, intr-o fisura de dimensiune si forma corespunzatoare a peretelui.
35. Piton: element metalic, introdus prin batere intr-o fisura a peretelui de stanca, in scopul realizarii unui punct de ancorare a sistemului de oprire a caderii, sistemului de limitare sau de pozitionare.
36. Priza: asperitate sau concavitate a peretelui care poate fi utilizata de operator ca punct de sprijin, agatare sau atarnare, in timpul deplasarii sale intre doua regrupari; ele pot fi naturale sau artificiale, folosirea lor determinand siguranta, cat si eficienta procedeului de catarare utilizat.
37. Ramonaj: procedeu tehnic de catarare, care se aplica la parcurgerea unor fisuri largi (de tipul hornurilor) folosind opozitia spate-picioare-maini.
38. Rapel: procedeu tehnic, folosit in exclusivitate in alpinism si speologie, pentru coborarea in maxima siguranta, comoditate si viteza a unui perete, pante sau vai abrupt, folosind o coarda montata in dublu, intr-un punct de ancorare superior.
39. Regrupare: punct critic al securitatii muncii pentru activitatile de alpinism utilitar, in care echipa se reuneste pentru o perioada de timp; distanta dintre regrupari, respectiv marimea lungimii de coarda, este in alpinism de cca 40 m.
40. Secund: operator al echipei de alpinism utilitar care are rolul de asigurare (dinamica sau statica) a capului de coarda, pe toata durata ascensiunii acestuia intre doua regrupari.
41. Scarita: echipament specific de alpinism confectionat din cordelina, care dispune de un numar de 3-4 trepte, dispuse echidistant, la distante de cca 35 cm; scaritele speologice se confectioneaza din cablu metalic si trepte tubulare, avand lungimi modulate, de 10-15 m.
42. Sistem de limitare a pozitiei de munca (SLPM conform. SR-EN 359:1993): echipament individual de protectie destinat opririi deplasarii operatorului intr-o directie in care exista o sursa de accidentare (cadere, electrocutare etc.). Daca factorul de risc este caderea de la inaltime, sistemul de limitare se poate suplimenta cu componente care amortizeaza socul.
43. Sistem de oprire a caderii (SOC conform. SR-EN 363 : 1992): echipament individual de protectie impotriva caderilor de la inaltime, cuprinzand o centura complexa si un subsistem de legare in scopul opririi caderii. O centura de siguranta complexa cu absorbator de energie incorporat, formeaza un subsistem, iar sistemul de oprire a caderii este completat cu o lonja.
44. Sistem de pozitionare in locul de munca (SPLM conform. SR-EN 358:1993): echipament individual de protectie destinat mentinerii (sederii) operatorului intr-un anumit punct de lucru sau in regrupare, astfel ca pozitia sa fie sigura, stabila si comoda, iar mainile sa-i fie libere, in vederea executarii operatiilor prevazute in tehnologia de lucru. El nu este destinat pentru oprirea caderii.
45. Traversare: procedeu tehnic de catarare pe directie orizontala sau oblica, ascendenta sau descendenta.
46. Zona periculoasa a unui echipament de munca: orice zona situata in interiorul sau in jurul unui echipament de munca sau a unui perete, panta sau vale de abrupt, in care o persoana este expusa riscului de accidentare sau a altei forme de afectare a sanatatii sale.

C. Notiuni specifice de speologie

1. Amarare: operatiune ce consta in legarea unei corzi de un punct fix (amaraj), direct de acesta sau prin intermediul unui echipament special destinat acestui scop. Acesta poate fi natural (copac, stalagmita, coloana, colt de stanca etc.) sau artificial (ancora, piton de expansiune cu placheta aferenta, piton de stanca etc.).
2. Aven: put natural dezvoltat de regula in calcare, prin procese de dizolvare, prabusire etc. Comunica sau nu, la partea inferiora, cu o pestera sau o galerie.
3. Ecleraj: sistem de iluminare care poate fi simplu (acetilic sau electric) sau mixt (acetilic si electric).
4. Fisa de echipare (fisa pesterii sau fisa tehnica): tabel ce contine obstacolele ce pot fi intalnite intr-o anumita pestera, corzile necesare depasirii acestora, amarajele existente si o rubrica de observatii.
5. Pedala: accesoriu al blocatorului cu maner ce serveste la urcarea sau traversarea pe coarda, in care se introduce unul sau ambele picioare si in care se paseste executandu-se o miscare asemanaroare unei genoflexiuni.
6. Verticala: obstacol (put, saritoare, cascada) care este perpendicular sau foarte inclinat fata de planul pesterii.